Rapidul s-a despărţit în această iarnă de golgheterul Marius Matei, fotbalist care intrase în ultimele şase luni de contract cu gruparea suceveană. Aflat la capătul celei mai bune perioade din cariera sa de fotbalist, Matei a fost asaltat de oferte în ultimul timp, alegând să semneze cu FC Voluntari, liderul autoritar al Seriei I a Ligii secunde. Fotbalistul originar din Galaţi spune că s-a despărţit cu regrete de gruparea suceveană, mărturisind că a acceptat transferul la FC Voluntari convins fiind de oferta financiară superioară şi de dorinţa ilfovenilor de a promova în primul eşalon.
„Am trăit o perioadă frumoasă pe Areni, care va rămâne tot timpul în amintirea mea. Sper ca pe viitor să am şansa să mă întorc la Suceava şi, de ce nu, să-mi închei cariera aici. Am o undă de regret că n-am reuşit să-mi iau la revedere aşa cum aş fi dorit de la suporterii care m-au îndrăgit aşa de mult şi de la coechipieri. M-am simţit foarte bine la Rapid, am fost adoptat foarte repede colegi, antrenori şi conducători şi vreau să ţin legătura cu fiecare dintre ei. Sper să ne revedem cât mai curând, iar reîntâlnirea să fie plăcută pentru ambele părţi”, a declarat Marius Matei.
Oficialii Rapidului au dorit să-i mulţumească lui Matei pentru contribuţia adusă la rezultatele echipei în turul campionatului şi îi urează succes la noul său club. „Am fost puşi oarecum în faţa faptului împlinit. Din punctul nostru de vedere am fi dorit să-l păstrăm pe Matei, un jucător care a dat deplină satisfacţie pe Areni. Pe de altă parte, n-am putut să ne opunem dorinţei fotbalistului de a pleca la mai bine, pentru că, să nu uităm, Matei are totuşi vârsta de 31 de ani şi este oarecum pe final de carieră. După negocierile pe care le-am purtat cu omologii de la FC Voluntari ne-am dat acordul pentru transferul imediat al lui Matei, urmând să primim şi o compensaţie financiară”, a declarat preşedintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
1.123 de minute jucate şi zece goluri în 14 apariţii pe gazon sunt cifrele lui Marius Matei în cele şase luni petrecute pe Areni. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a contribuit şi la parcursul excelent al echipei sucevene din Cupa României, izbutind să puncteze în două rânduri, în partidele cu Ştiinţa Miroslava şi Petrolul Ploieşti, din optimile de finală. FC Voluntari este al zecelea club din cariera lui Matei, după ce a mai trecut pe la Dacia Unirea Brăila, FC Botoșani, FC Vaslui, Oţelul Galați, Farul Constanţa, FC Olt, Gloria Buzău, Dunărea Galați și Rapid Suceava.