Formaţia de Liga a II-a Rapid Suceava a început ieri pregătirile pentru sezonul de primăvară. La primul antrenament programat de antrenorii Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriţă şi Laurenţiu Andrieş au participat toţi jucătorii, cu două excepţii, Adrian Cerlincă şi Marius Matei. Curtat de mai multe formaţii în pauza de iarnă, internaţionalul de juniori Andrei Cerlincă a acceptat ieri oferta grupării de primul eşalon Rapid Bucureşti, oficializând astfel despărţirea de formaţia suceveană.
„Rapid Suceava a fost o adevărată rampă de lansare pentru mine şi sunt conştient că n-aş fi ajuns la acest nivel fără sprijinul colegilor, antrenorilor şi conducătorilor. De la Rapid Suceava am reuşit să ajung la loturile naţionale de juniori şi de tineret şi sper să continui pe aceeaşi linie şi pe mai departe. Sunt mândru că am reuşit să mă transfer la o echipă de tradiţie precum Rapid Bucureşti. Sper să demonstrez cât mai repede că am valoare să joc în Giuleşti şi să devin un jucător important în angrenajul unei echipe care-şi propune să revină în prim planul fotbalului românesc”, a declarat mijlocaşul în vârstă de 19 ani.