Singurul jucător al echipei de handbal Universitatea Suceava ce face parte din loturile naționale, pivotul Gabriel Burlacu, va debuta astăzi, cu naționala României de tineret, la preliminariile Campionatului Mondial care va avea loc, în acest an, în Brazilia. În turneul care va avea loc la Pitești, naționala României va avea o misiune foarte dificilă într-o grupă cu Bulgaria, Croația și Slovacia, ultimele două echipe având deja jucători consacrați. Suceveanul Gabriel Burlacu a fost prezent și la turneul de pregătire din luna decembrie, din Polonia, reușind să înscrie șase goluri în trei meciuri.
Aflat pentru prima dată în postura de antrenor principal al naționalei de tineret, Ovidiu Mihăilă a declarat că aceste preliminarii reprezintă o provocare atât pentru echipă, dar mai ales pentru el.
„Îmi doresc să jucăm un handbal de calitate, iar în urma jocului și constanței din fiecare zi să obținem calificarea. E un turneu greu, toate cele trei echipe își doresc calificarea, fiecare detaliu, gol, minut va conta. Trebuie să facem față psihic în primul rând. Am încredere că nu va avea nimeni ce să le reproșeze la final, vor da tot ce au mai bun. Sper să ne facem o bucurie nouă în primul rând, celor care formăm acest colectiv. Croația și Slovenia sunt echipe bune, au jucători în Champions League, nu ne rămâne decât să fim foarte motivați. Sper ca forța grupului să-și pună amprenta. Ar fi o încununare a lor pentru tot acest timp petrecut la lot. Este momentul să-și demonstreze că pot fi prieteni, că pot juca handbal de calitate și la final să se bucure de calificare”, a declarat antrenorul de la națională al pivotului sucevean Gabriel Burlacu, Ovidiu Mihăilă.
Naționala de tineret a României e formată din jucători de la majoritatea echipelor din Liga Națională, singurul handbalist ce evoluează în străinătate fiind Dan Racoțea, de la echipa poloneză Wisla Plock.
Partidele naționalei de tineret vor fi transmise în direct pe postul Digisport, de la aceeași oră, 18.00, astăzi cu Bulgaria, mâine cu Croația, iar duminică în compania Sloveniei.