Aflat la final de contract cu Rapid Suceava, fundaşul central Florin Plecanciuc şi-a dat acordul pentru a continua pe Areni şi în partea a doua a campionatului. Plecanciuc a avut evoluţii apreciate în sezonul de toamnă, fiind unul dintre cei mai buni fotbalişti ai echipei chiar dacă venea după o perioadă de 6 luni de inactivitate, cauzată de o operaţie la genunchi.
„M-am înţeles cu conducerea clubului pentru prelungirea colaborării. Oamenii de aici au dat dovadă de seriozitate, iar atât timp cât s-au ţinut de cuvânt în ceea ce mă priveşte, nu văd ce motive aş avea să plec. Sunt recunoscător coechipierilor şi antrenorilor că mi-au acordat încredere şi m-au ajutat să revin după acea accidentare. Nu mi-a fost uşor, mai ales că am venit la echipă târziu şi am ratat perioada de pregătire centralizată. Acum însă, după ce voi efectua o pregătire de iarnă completă, mă voi prezenta în retur la capacitatea mea maximă. După ce în prima parte a campionatului mi s-a întins o mână de ajutor, acum e rândul meu să mă revanşez, prin evoluţii de calitate”, a declarat apărătorul în vârstă de 26 de ani, care în cariera sa a mai jucat pentru formaţiile Cetatea Suceava, Petrolul Ploieşti, CSM Râmnicu Vâlcea şi Metalul Reşiţa.