Sezonul de toamnă în Campionatul Naţional de juniori s-a încheiat odată cu disputarea meciurilor din etapa a XV-a. Dintre cele două grupări sucevene angrenate în competiţie, cel mai bine s-a comportat echipa Liceului cu Program Sportiv, clasată pe locul al treilea în ierarhia Seriei I. Deocamdată fotbaliştii pregătiţi de Ovidiu Murariu sunt pe loc de play-off, dar pot aspira chiar şi mai sus, în condiţiile în care se află la doar şase lungimi distanţă de poziţia întâi.
„Echipa a avut o evoluţie constant bună, cu reale perspective de creştere în retur. Desigur, un mare motiv de mândrie pentru noi l-a constituit convocarea jucătorilor Alin Florescu şi Cosmin Buziuc la lotul naţional, însă şi alţi fotbalişti, precum Andrei Honceriu, Cosmin Corniciuc, Robert Ciobanu, Lucian Adamovici, Adrian Popovici, Narcis Grosieriu, Florin Bejenar, Andrei Prisăcaru sau Valentin Costea au avut prestaţii apreciate în acest sezon. De asemenea, regret nespus ghinionul lui Valentin Robu, care s-a îmbolnăvit de hepatită, şi el un tânăr cu reale perspective”, a precizat profesorul Ovidiu Murariu.
Sportivii şi antrenorii de la LPS aşteaptă acum finalizarea lucrărilor începute la campusul sportiv de la liceu, pentru a putea beneficia în sfârşit de condiţii decente de pregătire. „Anul viitor avem în plan să aducem o serie de modernizări şi stadionului Iţcani, aşa că uşor, uşor lucrurile par să intre în normal pentru noi”, a declarat Ovidiu Murariu, şeful catedrei de fotbal de Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Clasament