Ajuns la vârsta de 30 de ani, după o carieră prodigioasă la nivelul eşaloanelor doi şi trei din ţara noastră, suceveanul Paul Bosancu este dorit în Anglia, la echipa românilor stabiliţi în Marea Britanie. „Zilele acestea am primit un fax din partea clubului FC România, prin care ni se solicită cartea verde a fotbalistului Paul Bosancu, jucător legitimat până în vara acestui an la clubul de Liga a IV-a Bradul Putna. Din câte ştiu eu, Paul este plecat de ceva vreme în Anglia, la fratele său, Ovidiu, şi probabil a ajuns la o înţelegere cu cei de la FC România”, a declarat Ciprian Anton, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava.
Echipa FC România a fost înfiinţată în anul 2006 la Londra, iar în prezent ocupă poziţia secundă în Liga a IX-a din Anglia. La FC România, Paul va fi coechipier cu fostul mijlocaş al Rapidului Suceava Cornel Cornea, dar şi cu atacantul Ionuţ Matei, ex-Bucovina Rădăuţi.
Paul Bosancu a făcut junioratul la Liceul Sportiv din Bacău, după care, ca senior, a evoluat pentru formaţiile Bucovina Rădăuţi, Cetatea Suceava, Juventus Fălticeni, FCM Focşani, FCM Bacău, Rapid Suceava, Sporting Suceava sau FC Botoşani.