Clasată pe o poziţie nesperat de bună după consumarea a 14 etape din actualul sezon, locul 3, cu 25 de puncte, formaţia Rapid Suceava are lotul decimat în perspectiva ultimelor două meciuri care au mai rămas de disputat în acest an, cu Săgeata Năvodari, în deplasare, şi cu CS Baloteşti, pe teren propriu. Dacă Răzvan Bâgu şi Valeriu Tiron sunt scoşi de mai mult timp din circuit şi nimeni nu mai conta pe revenirea lor până în primăvara anului viitor, indisponibilităţile apărute în ultima vreme le dau bătăi serioase de cap antrenorilor suceveni. Astfel, toţi cei trei atacanţi de meserie din lot sunt în acest moment inapţi pentru partida din runda următoare şi nu numai.
Intrat în teren complet nerefăcut în partida de sâmbătă, cu CF Brăila, golgheterul Marius Matei s-a pricopsit cu o ruptură musculară care-l scoate practic din circuit pentru acest final de sezon. Competiţia din 2014 este încheiată şi pentru colegul său de linie Sascha Marinkovic, care va primi cel puţin două etape de suspendare pentru cartonaşul roşu încasat în meciul din etapa precedentă. Absent în confruntarea cu CF Brăila din considerente medicale, Mircea Negru este singurul atacant din lotul Rapidului care are şanse teoretice să fie recuperat pentru următorul meci de campionat, cu Săgeata. În ce-l priveşte pe mijlocaşul Ciprian Sumanariu, acesta a intrat practic în vacanţă după ce, la finalul partidei cu FCM Dorohoi, din etapa a XIII-a, a intrat într-o altercaţie cu un adversar şi a primit nu mai puţin de trei etape de suspendare. Ultimul pe lista de indisponibilităţi a grupării sucevene este Florin Plecanciuc, căruia i-a recidivat o accidentare mai veche în timpul ultimului joc de campionat, cu CF Brăila.