Municipiul Iaşi a găzduit la finalul săptămânii trecute Campionatul Naţional de box pentru speranţe olimpice, o competiţie rezervată sportivilor născuţi între anii 1994 şi 1997. Între cele 20 de cluburi participante s-a regăsit şi CSM Suceava, care a deplasat la Iaşi o delegaţie condusă de antrenorul Andu Vornicu, formată din pugiliştii Adrian Botuşan (categoria 64 kg), Nicu Bodnar (64 kg), Ionuţ Nichita (81 kg) şi Răzvan Donisa (91 kg). Spre bucuria tehnicianului sucevean, toţi sportivii prezenţi în concurs au avut o comportare deosebită, izbutind să obţină medalii.
Astfel, Ionuţ Nichita a reuşit să devină campion naţional după ce şi-a zdrobit toţi adversarii, meciul decisiv pentru titlu fiind câştigat prin KO, în runda întâi, în faţa unui oponent din Târgu Mureş. Performanţa lui Ionuţ este cu atât mai impresionantă cu cât sportivul sucevean se luptă în viaţa de zi cu zi cu o boală nemiloasă, diabetul. Cuvinte de laudă merită însă şi coechipierii acestuia de la CSM Suceava. Astfel, Nicu Bodnar şi Răzvan Donisa au urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere, în vreme ce Adrian Botuşan a intrat în posesia medaliei de bronz.
„Rezultatele muncii pe care o prestăm la club începe să se vadă, aceasta fiind cea mai bună comportare a unor boxeri suceveni la un concurs de o asemenea anvergură. De altfel, anul 2014 a fost unul plin de satisfacții pentru noi. Pot spune că ne-am îndeplinit cu mult target-ul propus, în condiţiile în care am avut trasat ca obiectiv obţinerea unui număr de cinci medalii, dar am reuşit să cucerim opt. Este onorant să observ că Suceava începe să conteze din ce în ce mai mult pe harta boxului românesc”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a ţinut să mulţumească pentru sprijin Primăriei Suceava, Clubului Sportiv Municipal, firmei Marvel şi omului de afaceri George Turtureanu.