Copii cu vârste între 8 şi 11 ani din Suceava au obţinut clasări pe locuri fruntaşe la două competiţii naţionale de dans sportiv, primele din istoria clubului Bucovina Dance Studio, înfiinţat în vara acestui an. Două dintre perechile de mici dansatori au demonstrat abilităţi deosebite, obţinând doar locuri I şi II.
Prima competiţie importantă din istoria clubului sucevean a fost Imperial Dance Cup 2014, concurs care a avut loc la Iaşi pe 26 octombrie. La proba debutanţi două dansuri (Vals Lent şi Cha-Cha), categoria 8-9 ani, perechea clubului Bucovina Dance Studio, formată din Cristian Istrătoaie şi Iarina Maria Popa, a obţinut locul I. De asemenea, aceeaşi pereche a ocupat locul II la proba debutanţi, un dans (Cha-Cha).
O altă pereche, Tudor Marian Toma şi Alesia Antonia Bucătaru, care a concurat la categoria 10-11 ani, a obţinut două locuri I, la probele debutanţi două dansuri (Vals Lent şi Cha-Cha) şi debutanţi un dans (Cha-Cha).
O a treia pereche a clubului sucevean, Tudor Andrei Spirescu şi Miruna Vărzaru, a obţinut locul I la categoria Hobby, 10-11 ani.
Cele trei perechi amintite mai sus au confirmat rezultatele bune şi la a doua competiţie, „Cupa Moldovei 2014”, desfăşurată weekendul trecut la Piatra Neamţ.
Cristian Istrătoaie şi Iarina Maria Popa au fost din nou primii la proba de dans Cha-Cha, la categoria 8-9 ani, la aceeaşi probă, pentru categoria 10-11 ani, prima treaptă a podiumului fiind adjudecată de perechea Marian Tudor Toma şi Alesia Antonia Bucătaru. În fine, la categoria Hobby 10-11 ani, perechea Tudor Andrei Spirescu - Miruna Vărzaru s-a clasa pe poziţia a II-a.
La competiţia de la Piatra Neamţ au mai participat, din partea clubului sucevean, şi următorii dansatori: Călin Croitor şi Andreea Corduneanu, locul 4, Adrian Argatu şi Sabina Lisov, locul 7, Sorina Croitor, locul 6, Alexia Homiuc, locul 6 şi Rebeca Ichim, care a obţinut un loc 4.
Clubul a fost înfiinţat de o familie de dansatori şi are 70 de membri
Clubul Bucovina Dance Studio a fost fondat de Vlad şi Sorin Palamariu, tată şi fiu, primul fiind dansator sportiv de zece ani de zile. Echipa de antrenori a clubului este formată din Vlad Palamariu, Andrei Palamariu, fraţi, Ana Maria Sfichi şi Anca Dumitrean.
Bucovina Dance Studio are în momentul de faţă patru grupe de copii care învaţă dansul sportiv, din care una de performanţă. Antrenamentele se derulează la Şcoala Gimnazială 3 Suceava şi la Shopping City Suceava.
Clubul numără 70 de membri şi face înscrieri pentru copiii cu vârste de peste 5 ani. Cursurile se fac în baza unui abonament de 60 de lei pe lună.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe facebook – Bucovina DS (Dance Studio).