Rapidul continuă parcursul de excepţie din acest sezon competiţional. Sâmbătă, „alb-vişiniii” au învins în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia CS Baloteşti, într-un meci contând pentru etapa a V-a a Ligii secunde. Desfăşurarea meciului a fost însă cu adevărat dramatică. După o primă repriză echilibrată, de luptă, săracă în faze de poartă, gazdele au deschis scorul imediat după reluare prin Şomodean, care a deviat în plasă o minge centrată de Chiacu.
Din acest moment, „alb-vişiniii” au apăsat pe accelerator, exercitând o presiune crescândă la poarta adversă. Intrarea lui Golofca a constituit un mare plus pe faza ofensivă, mijlocaşul în vârstă de 24 de ani fiind, de altfel, cel care a restabilit egalitatea, în minutul 85, după ce a fructificat cu un şut la colţul lung o centrare a lui Bălan. Lovitura de graţie a fost dată trei minute mai târziu de Marinkovic, cu execuţie în doi timpi.
Aşadar, un nou rezultat de excepţie obţinut de elevii pregătiţi de Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriţă şi Laurenţiu Andrieş, care-i obligă pe fanii suceveni să vină în număr şi mai mare pe stadion la meciul din runda viitoare, de pe Areni, cu Unirea Slobozia.
„Am zis că mergem la Baloteşti să câştigăm şi mă bucur că am reuşit să ne ţinem de cuvânt. Partida a fost însă deosebit de dificilă, în condiţiile în care ne-au lipsit doi fotbalişti importanţi, Semeghin şi Negru, iar băieţii resimţeau o stare de oboseală după confruntările cu Săgeata Năvodari şi Gaz Metan Mediaş. Terenul denivelat şi de mici dimensiuni ne-a pus şi el probleme, însă mă bucur că totul s-a terminat cu bine”, a precizat antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu.
CS Baloteşti: Fulga - V. Crăciun, Flămânzeanu, Şomodean, Dobrescu - Ct. Păun, L. Ion - Marinaş, Mande, Chiacu (81 Corcoveanu) - B. Oprea.
Antrenor: Tudorel Dumitru.
Rapid Suceava: Roheţki - D. Bălan, Plecanciuc (39 Velescu), Ferariu, Bîgu – Cerlincă (71 Gheorghiciuc), G. Apostol, Sfrijan, Sumanariu (55 Golofca) - M. Matei, Marinkovic.
Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
Arbitru: Mihai Amorăriţei (Câmpina); Asistenţi: Cătălin Teodor (Brăila) şi Florin Alexandru Vişan (Galaţi).
Sâmbătă, în etapa a VI-a a Ligii secunde, Rapid Suceava va primi pe Areni replica formaţiei Unirea Slobozia.
Rezultate înregistrate în etapa a V-a:
Clasament