Echipa de volei junioare I a Liceului cu Program Sportiv și Clubului Sportiv Școlar Suceava, pregătită de antrenorul Ionuț Beligan, a reușit să înceapă noul sezon din seria A a Campionatului Național cu un succes în fața propriilor suporteri. Voleibalistele sucevene s-au impus în disputa cu CSȘ ProVolei Botoșani cu scorul de 3 – 2 la seturi. Deși se așteptau la o victorie facilă în fața adversarelor din Botoșani, elevele antrenorului Ionuț Beligan și-au făcut singure un meci greu, dar din fericire au revenit și s-au impus în setul decisiv.
Echipa LPS CSȘ Suceava a câștigat primul set al întâlnirii fără probleme, cu scorul de 25 – 23. În setul doi, sucevencele s-au relaxat inexplicabil și au avut o cădere în joc, fapt ce le-a permis adversarelor să egaleze situația la seturi, după 25 – 23. Jocul modest și oscilant a continuat pentru gazde și-n setul trei, astfel că, la 17 – 7 pentru botoșănence, sucevencele au reușit să revină și să egaleze la 17, dar au pierdut setul cu 22 – 25. Văzându-se conduse cu 2 – 1 la seturi, gazdele și-au revenit în setul patru, un act pe care l-au câștigat destul de greu cu scorul de 28 – 26. Din fericire, elevele lui Ionuț Beligan s-au impus în setul decisiv cu 15 – 11 și și-au asigurat astfel prima victorie din acest campionat.
„Trebuia să fie un meci foarte simplu, dar ni l-am făcut foarte greu și cu emoții. În setul doi am căzut și n-a mai mers nimic, nici serviciu, nici preluare. Din fericire, ne-am revenit la timp și până la urmă am reușit să câștigăm și să începem cu dreptul”, a explicat antrenorul sucevean Ionuț Beligan.
Echipa suceveană a abordat meciul cu Botoșani cu un lot din care au făcut parte sportivele Diana Tocari, Adelina Popescu, Andra Gavriliu, Bianca Toma, Ana Maria Danilevici, Roxana și Andreea Jaucă, Gabriela Fodor, Cătălina Patraș, Teodora Ignătescu, Denisa Ionășanu și Raluca Moloci.
În etapa viitoare, echipa de volei junioare I a LPS CSȘ Suceava va evolua tot pe teren propriu, pe 5 octombrie, în compania celor de la CSȘ Bacău.