FC Bucovina Pojorâta rămâne neînvinsă în acest sezon din Liga a III-a de fotbal, după ce în etapa a patra a învins pe teren propriu liderul seriei, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, cu scorul de 3 – 2. Fotbaliștii pregătiți de Dănuț Mândrilă au reușit să revină de fiecare dată când au fost conduși și, mai mult, să dea lovitura de grație în prelungirile meciului, obținând astfel o victorie foarte importantă în economia clasamentului. După două ocazii ale gazdelor, liderul a reușit să deschidă scorul în minutul 17 după o gafă a portarului Turiță, care la o lovitură liberă a prins balonul și mai apoi l-a scăpat, fiind nevoit să-l faulteze în careu pe atacantul advers. Pojorâta a egalat în minutul 35, când Pădurariu a reușit un gol de generic, după un șut din voleu de la 35 de metri lateral stânga, la care mingea s-a dus puțin lobată în vinclul porții adverse, scor la pauză 1 – 1.
Pe fondul unui joc dominat de Pojorâta, portarul Turiță face o nouă gafă și scapă în față mingea șutată de la 35 de metri, iar oaspeții înscriu fără probleme. Când mai era un sfert de oră din timpul regulamentar, Bucăceanu restabilește egalitatea dintr-un penalty obținut tot de el, după ce a fost faultat de portarul oaspeților, scor 2 – 2. Gazdele au continuat să alerge după victorie și au reușit-o în al doilea minut de prelungire prin Kuruc, după un corner executat de Cherariu, scor final 3 – 2.
„Am început prost, cu o greșeală de portar, dar mă bucur că băieții au crezut până la capăt în șansa lor și au obținut o victorie foarte importantă. Văd că legea compensației există, deoarece am câștigat în prelungiri, așa cum în prima etapă am pierdut două puncte la Ceahlăul II. Ne-am făcut singuri un meci greu, dar important este că am reușit să revenim. Sunt convins că portarul Turiță nu a avut cea mai bună zi și ne va scoate cu bine din meciuri grele, așa cum a mai făcut-o”, a declarat antrenorul Dănuț Mândrilă.
Pojorâta a început partida cu Miercurea Ciuc în formula Turiță, Prundean, Pațca, Răzlog, Kuruc, Duțică, Stănescu, Ioniță, Pădurariu, Buhăceanu și Rus, pe parcursul meciului fiind introduși în teren și Cherariu, Platon, Cuciurean și Tivodar.
În următoarea etapă, FC Pojorâta va sta, în cele două săptămâni de pauză tehnicianul Dănuț Mândrilă sperând să pună la punct pregătirea fizică, iar jucătorii cu probleme medicale să se recupereze 100%.
Rezultatele etapei a IV-a
Clasamentul seriei I