La meciul de sâmbătă de pe teren propriu, formaţia Rapid CFR Suceava a fost susţinută de circa 3.000 de oameni, semn că rezultatele bune înregistrate la acest început de campionat nu i-au lăsat indiferenţi pe microbişti. Pata de culoare a constituit-o prezenţa galeriei Cavalerii Nordului, membrii acesteia fiind alături de echipă pe toată durata partidei.
Cavalerii Nordului revin pe Areni după o pauză mai lungă, decizia de reînfiinţare a galeriei fiind urmarea logică a parcursului echipei sucevene din ultima perioadă.
Prestaţia suporterilor suceveni nu a trecut neobservată nici de adversari, care au remarcat numărul mare de spectatori.
„Trebuie să felicit suporterii din Suceava pentru că la un meci din Liga a II-a au venit în număr foarte mare, am înțeles că la fiecare meci sunt în medie 3.000 de spectatori. Chiar dacă am fost înjurat tot timpul, sunt antrenor și se întâmplă acest lucru, dar pot remarca faptul că este foarte important ca lumea să vină la stadion și Suceava merită nota zece”, a declarat Cătălin Anghel, antrenorul celor de la Săgeata Năvodari.
Şi Bogdan Tudoreanu, antrenorul celor de la Rapid, a avut doar cuvinte de laudă despre galerie.
„Vreau să mulțumesc și publicului ce a venit în număr mare la stadion și galeriei ce ne-a susținut în permanență. Sperăm să fie aşa mereu”, a menţionat Tudoreanu
De remarcat că steagurile fluturate de ultraşi nu au fost cele în culorile clubului, alb-vişinii, ci alb-albastre, şi asta pentru că se doreşte schimbarea numelui echipei în FCM Suceava, operaţiune care va include şi modificarea siglei, respectiv a culorilor.
Cavalerii Nordului vor susţine şi formaţia de primă ligă de handbal, care, de asemenea, are culorile alb-albastre.
(22 sep 2014, 16:03:21