Prefectul Florin Sinescu a cerut ieri Ministerului Sănătăţii „demiterea imediată” a directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Suceava, Daniel Martiniuc, după ce echipa de handbal CS Universitatea a pierdut la „masa verde” meciul cu Dinamo Bucureşti din cauză că ambulanţa nu a fost prezentă la sala Liceului cu Program Sportiv. Sinescu a declarat că ieri dimineaţă a avut discuţii cu cele două părţi, cu documentele pe masă, ajungând la concluzia că problema s-a datorat unei greşeli de management din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă. El a arătat că între Clubul Sportiv Universitatea şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă există un contract ferm de prestări servicii şi că, mai mult, în data de 8 septembrie Clubul a solicitat Serviciului Judeţean de Ambulanţă, printr-o adresă, să pună la dispoziţie o ambulanţă pentru meciul din 17 septembrie.
„Am constatat că există un contract care este în vigoare şi care prevede foarte clar care sunt condiţiile de asigurare a acestui serviciu, obligaţiile celor două părţi. Totodată, a existat o notificare foarte clară care a fost înaintată Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava din 8 septembrie legată de acest meci care urma să se desfăşoare în 17 septembrie, în acea adresă fiind precizat atât locul, cât şi ora la care să fie prezentă ambulanţa. Studiind toate documentele am constatat faptul că Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu a respectat prevederile contractuale, în sensul că acea adresă nu a fost înregistrată, nu a urmat un circuit intern corespunzător unei instituţii publice, ea fiind gestionată direct de o singură persoană care, din explicaţiile directorului, înţeleg că a uitat să o înregistreze şi s-a ajuns în situaţia în care aseară nu am avut ambulanţă la meci. Ca urmare, constatând faptul că e o problemă de management a instituţiei, am solicitat demiterea imediată a directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a declarat prefectul.
Conform regulamentului, Dinamo urmează să câştige meciul cu 10-0, iar Sucevei i se va scădea un punct în clasament.
Clubul universitar intenționează să dea în judecată Serviciul Judeţean de Ambulanţă
După ce au descoperit cine a greșit în cazul lipsei ambulanței la meciul cu Dinamo, oficialii Clubului Sportiv Universitar din Suceava se gândesc la posibilitatea de a da SJA Suceava în judecată. Mai mult, universitarii vor face un memoriu la federație pentru a vedea dacă există posibilitatea de a nu pierde acel punct cu care vor fi sancționați conform regulamentului, mai ales că nu din vina clubului ambulanța nu a ajuns la timp.
„Domnul Martiniuc a recunoscut că greșeala le aparține în totalitate. Mai mult, a confirmat că cererea noastră pentru meciul cu Dinamo a fost depusă la Serviciul Județean de Ambulanță, ba mai mult, era calculată și suma pe care le-o datorăm conform contractului pentru asistența medicală la acest meci, dar această hârtie nu a mai fost dusă la dispecerat și de aici au început toate problemele. Vom vedea ce măsuri se vor lua la Prefectură, după care vom merge în instanță, pentru că nu poate să rămână așa, mai ales că am pierdut bani, puncte și, cel mai important, am primit o palmă la capitolul imagine, atât față de suporteri, față de jucători și mai ales la nivel național”, a explicat directorul CS Universitar, Sorin Rață.
Oficialul universitarilor a mai adăugat că directorul Daniel Martiniuc a cerut rezilierea și schimbarea contractului dintre cele două părți.
„Domnul Martiniuc a spus că vom rezilia contractul și vom face altul în care să se menționeze că suntem obligați să-i anunțăm și telefonic, cum că avem nevoie de ambulanță în dimineața meciului. Mie nu mi se pare corect, deoarece acest contract încă este în derulare până la finalul anului. Mai mult, mi se pare normal ca două instituții să rezolve aceste probleme cu hârtii oficiale, ce rămân la dosar, și nu cu un apel telefonic care nu este înregistrat”, a mai declarat Sorin Rață.
(19 sep 2014, 21:42:02