Etapa a patra din Liga Națională de handbal a fost una nefastă pentru echipa Universității Suceava, și asta după ce sucevenii au pierdut la masa verde cu scorul de 0 – 10 meciul programat pe teren propriu cu Dinamo București din cauza faptului că nu au avut ambulanță la sala de joc. Cazul este unic în istoria echipei sucevene, care, conform regulamentului Federației Române de Handbal, va fi penalizată și cu un punct în clasament, chiar dacă în cele două meciuri jucate n-au obținut puncte.
Organizatorii partidei, adică gazdele de la CS Universitar din Suceava, au observat că la ora 16.30, cu jumătate de oră înaintea meciului, nu ajunsese nici o ambulanță, deși în mod normal la acea oră trebuia să ajungă la sala Liceului cu Program Sportiv Suceava, așa cum prevede și contractul dintre club și Serviciul Județean de Ambulanță (SJA).
Oficialii echipei au sunat la SJA Suceava să vadă ce s-a întâmplat și au primit drept răspuns că nu este nici o ambulanță disponibilă. Ba mai mult, organizatorul de competiții s-a deplasat personal la Serviciul Județean de Ambulanță, dar a primit același răspuns. În aceste condiții, arbitrii întâlnirii și observatorul meciului, care sunt obligați prin regulament să nu fluiere începutul partidei până nu sunt prezenţi la teren un medic și o ambulanță, au așteptat 10 minute, timp stabilit de federație pentru ca organizatorii să rezolve această problemă. Astfel, la ora 17.04 ambele echipe au intrat la mijlocul terenului, iar la 17.14 cei doi arbitri i-au invitat din nou pe jucători la centru și au fluierat finalul meciului, raportul de joc fiind întocmit cu victoria oaspeților cu 10 – 0.
Până la urmă, la sala LPS a ajuns o ambulanță la ora 17 și 17 minute, dar deja era prea târziu, faptul fiind deja consumat. Cei aproximativ 300 de spectatori prezenți în sală au plecat dezamăgiți de situația creeată, clubul universitar înapoindu-le banii pe biletele cumpărate.
Universitarii vor da în judecată SAJ, dacă acesta se face vinovat pentru incidentul de aseară
Sorin Rață, directorul Clubului Sportiv Universitar din Suceava, club care este organizatorul meciului cu Dinamo, nu a acuzat pe nimeni pentru acest eveniment petrecut în premieră pentru echipa de handbal, dar a menționat că se va face o anchetă pentru a se stabili exact cine este răspunzător pentru lipsa ambulanței. Mai mult, Sorin Rață a declarat că nu înțelege de ce s-a ajuns aici, atâta timp cât în cei zece ani de colaborare cu SJA Suceava clubul a anunțat necesitatea unei ambulanțe cu o săptămână înaintea meciului și nu în ziua desfășurării lui, așa cum ar fi vrut conducerea SJA.
„Mașina de la ambulanță trebuia să vină cu jumătate de oră înainte de începerea meciului, conform contractului semnat și parafat cu Serviciul Județean de Ambulanță. Pe data de 8 septembrie am depus o hârtie la SAJ în care anunțam că azi avem meci, procedură care se face de zece ani încoace, dar cred că ori s-a întâmplat ceva cu acea hârtie, ori a fost vorba de rea-voință. Am sunat la ei și ni s-a răspuns că nu au nici o mașină disponibilă, deși conform contractului ar fi trebuit să ne anunțe din timp pentru a căuta în altă parte o ambulanță. Noi vom face toate demersurile să vedem cine este vinovat de această situație și vom lua măsurile de rigoare. În acest moment nu dăm vina pe nimeni, dar dacă Serviciul de Ambulanță se face vinovat de această problemă, cu siguranță îi vom da în judecată”, a declarat aseară Sorin Rață. Directorul CS Universitar a ținut să ceară scuze spectatorilor pentru acest eveniment neplăcut și neprevăzut în care clubul sucevean „a primit o palmă”.
Directorul SJA susține că universitarii trebuiau să solicite o ambulanță în ziua meciului
După acest incident, directorul SJA Suceava, Daniel Martiniuc, susține că cei vinovați de incident sunt oficialii echipei sucevene, deoarece trebuiau să solicite o ambulanță în ziua meciului, și nu cu mai multe zile înainte.
„Părerea mea este că cei ce administrează echipa ar fi trebuit să ne anunțe că au nevoie de ambulanță în ziua meciului, dar nu cu 5 sau 10 minute înainte de începerea meciului. Grija noastră este să asigurăm activitatea de urgențe pentru populație, iar serviciul de asistență medicală pentru astfel de evenimente este unul auxiliar în activitatea noastră. Noi nu avem personal special pentru aceste activități și trebuie să chemăm echipaje ce sunt libere la aceea oră, adică să-i chemăm de acasă. Noi am respectat întotdeauna acest protocol, dar cred că de această dată cel ce se ocupa la echipă de acest aspect a uitat să ne anunțe din timp”, a explicat Daniel Martiniuc. Referitor la contractul semnat între clubul universitar și instituția pe care o conduce, Daniel Martiniuc a declarat că SJA Suceava nu era obligată să semneze, dar a făcut-o pentru a ajuta echipa.
De cealaltă parte, directorul clubului universitar, Sorin Rață, a menționat că de zece ani se respectă aceeași procedură, adică anunțarea cu o săptămână înainte, și este pentru prima dată când oficialii clubului aud varianta cu solicitarea ambulanței în ziua meciului. Mai mult, Sorin Rață a explicat că serviciul prestat de ambulanță la meciuri este un serviciu contra cost și nu unul gratuit, clubul plătind 119 lei pe oră.
Antrenorul Petru Ghervan speră să-și remonteze elevii după acest eveniment trist pentru echipă
Antrenorul echipei sucevene, Petru Ghervan, este de părere că acest episod neplăcut se va răsfrânge asupra psihicului jucătorilor.
„Este o situație tristă deoarece jucătorii noștri au dorit să lupte în teren, dar cei de la Dinamo nu au mai vrut să aștepte câteva minute până la remedierea situației. Important este să depășim acest moment, ca echipă, ca grup și ca persoane pentru a putea aspira la ceea ce ne-am propus, rămânerea în Liga Națională. Pentru jucători, pentru mine și pentru toată lumea este o premieră neplăcută, încercăm să trecem peste acest nod în gât pe care ni l-a lăsat această situație și, mai mult, încercăm să-i mobilizăm pe jucători. Am făcut un antrenament cu un joc între noi și sperăm să fim în regulă mâine dimineață. Le-am recomandat jucătorilor să nu discute aceste lucruri prea mult între ei și, dacă vor, să discutăm împreună pentru a lămuri eventualele neînțelegeri, pentru a trece peste și pentru a aborda meciul de la Călărași cu un moral cât mai bun”, a explicat Petru Ghervan.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că echipa va suporta rigorile regulamentului în vigoare, deși după vechiul regulament, care stipula 15 minute de așteptare, situația s-ar fi remediat. Petru Ghervan este de părere că ambulanța este o problemă importantă și trebuie asigurată, iar aici a fost vorba de respectarea unor proceduri și contracte între club și Serviciul de Ambulanță.
„Cine a greșit va fi sancționat drastic”
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunțat aseară că în această dimineață va fi demarată o anchetă pentru a se stabili cine a greșit în acest caz. „Vom cere toate documentele și vom vedea cine nu a respectat protocolul de colaborare. E o situație inadmisibilă, iar cine a greșit va fi sancționat drastic”, a declarat Florin Sinescu.