Canotorii celor două cluburi din județ, Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, au participat la Cupa Federației, un concurs care a avut rol de selecție pentru loturile naționale de juniori I și II. După competiția ce a avut loc la Iași, cinci dintre sportivii pregătiți la CSM Suceava de antrenorul Ioan Despa au reușit să prindă loturile naționale de juniori, în timp ce de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni șapte dintre canotorii pregătiți de Ana și Vasile Avrămia au ajuns la lot.
Campion mondial de juniori în această vară, Cosmin Pascari, de la CSM Suceava, a prins lotul fără a mai participa la Cupa Federației și va reprezenta România la Campionatul Balcanic ce va avea loc în Bosnia, în perioada 5-7 septembrie. Tot de la CSM Suceava, Larisa Roșu a ocupat locul patru, fiind cel mai bine clasată dintre junioarele II, în lot fiind acceptați primi 25 de sportivi. La același concurs alți trei sportivi pregătiți de Ioan Despa au reușit să prindă loturile naționale, Simion Mutu, ce a terminat pe locul șase, Constantin Ștaut, locul 14, și Roxana Clipa, locul 23. Dintre acești cinci sportivi, trei vor lupta pentru o medalie la Balcaniada din septembrie, mai exact Cosmin Pascari, Constantin Ștaut și Roxana Clipa.
Campion olimpic de tineret, Ciprian Tudosă, de la CSȘ „Nicu Gane”, a prins lotul național de juniori I fără a mai participa la Cupa Federației, el fiind încă în China, la Jocurile Olimpice pentru Tineret. Alături de el, alți șase sportivi antrenați de Ana și Vasile Avrămia au reușit să prindă loturile naționale. Petru Pavăl a terminat pe locul trei cei 2.000 de metri, Mihai Ianoș, locul șase, Cosmin Mogan, locul 17, ultimul fiind junior II. La fete, Cristina Sava a terminat pe locul 3, Magdalena Maria Rusu a ocupat locul 6, Gabriela Bordei a venit pe locul 10, în timp ce Ioana Grigoraș a terminat pe locul 26 din 64 de fete participante și are șanse să prindă lotul, dar asta numai dacă vor fi mai mult de 25 de sportive. Dintre cei șapte fălticeneni din lotul național, patru vor merge la Balcaniadă, Cristina Sava și Cosmin Mogan vor lupta pentru medalii la juniori II, iar Ciprian Tudosă și Petru Pavăl la juniori I.