Împătimiții tenisului din Suceava au avut ocazia să experimenteze sportul alb așa cum o făceau practicanții acestui sport acum 30-40 de ani, cu rachete de metal. După ce pe 1 mai a debutat turneul Tenis Retro Cup, când s-a jucat cu rachete de lemn, sâmbătă, pe 23 august, Clubul Sportiv Select Suceava și Monitorul de Suceava au organizat o competiție în care cei înscriși au evoluat cu rachete de metal puse la dispoziție din colecția proprie de antrenorul și managerul clubului Select, Mihai Pop. Competiția s-a desfășurat pe două grupe valorice, una pentru sportivii avansați, ce sunt legitimați, și una pentru începători. Toate meciurile s-au disputat pe durata unui singur set, în care scorul pornea de la 2 – 2. Trofeul pus în joc la Tenis Retro Cup a fost câștigat de suceveanul Florin Dumbravă Popovici, sportiv ce s-a impus în toate meciurile disputate, el fiind urmat pe locul doi de Alexandru Năstasă și Costel Chelariu. În cealaltă grupă, a amatorilor, câștig de cauză a avut Tudor Hoșbotă, urmat de Laurențiu Gahnicu și Alexandru Chiseliți.
„Chiar dacă s-a jucat cu rachete retro, din metal, meciurile au fost foarte disputate, unii din participanți spunând că se înțeleg mai bine cu astfel de rachete, față de cele actuale. Ideea organizării unei astfel de competiții a fost a lui Tiberiu Avram și a venit după ce a văzut colecția personală de rachete retro, din care fac parte rachete de lemn și metal cu care am jucat și eu, dar și alți pasionați. Acest turneu s-a vrut o rememorare a tuturor perioadelor din tenis, de unde s-a plecat și unde s-a ajuns, acum, pe 23 august, fiind rândul rachetelor de metal, cu care jucam înainte de 1990”, a declarat managerul și antrenorul Clubului Sportiv Select Suceava, Mihai Pop. Alături de Clubul Sportiv Select Suceava și Monitorul de Suceava, la acest turneu retro au fost parteneri și Asociația Județeană de Tenis, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Clubul Sportiv Municipal Suceava.