În acest weekend, reprezentanţii cluburilor de Liga a II-a se vor întâlni în localitatea Tărlungeni din judeţul Braşov pentru a pune la punct o serie de probleme referitoare la ediţia de campionat 2014-2015, care va începe pe data de 30 septembrie. Principalul punct pe ordinea de zi va fi discuţia referitoare la cedarea drepturilor de televiziune ale meciurilor din eşalonul secund, care ar putea aduce un venit în plus cluburilor participante în competiţie. Astfel, sâmbătă, conducătorii de cluburi vor pune pe tapet modalităţile în care s-ar putea face acest lucru, urmând ca a doua zi să discute concret pe marginea acestui subiect cu trimişii televiziunilor interesate. „Pentru majoritatea cluburilor, care traversează o situaţie dificilă din punct de vedere financiar, orice venit suplimentar este bine-venit. Important este că există un interes cert din partea televiziunilor de a cumpăra drepturile pentru Liga a II-a şi sper ca întrunirea de la Tărlungeni să conducă la un consens între cele două părţi”, a declarat preşedintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.