Atleta suceveană Cristina Casandra a alergat vineri în calificările probei de 3.000 de metri obstacole de la Campionatele Europene de la Zurich (Elveţia), obţinând în extremis calificarea în finală. Sportiva în vârstă de 37 de ani, fostă recordmenă mondială a probei, a terminat pe poziţia a 8-a seria I, în care a fost repartizată, după o cursă în care a părut că nu se află în apele sale. Totul este bine însă când se termină cu bine, sportiva legitimată la CSM Suceava calificându-se până la urmă în finală de pe poziţia a 15-a, ultima care-i dădea acest drept, cu timpul de 10 minute şi 48 de sutimi. Cristina este capabilă însă de mult mai mult decât atât, mai ales că, în urmă cu nici trei săptămâni, reuşea să scoată un timp de 9 minute, 51 de secunde şi 40 de sutimi la Jocurile Balcanice găzduite de municipiul Piteşti.
Nu ne rămâne decât să-i ţinem pumnii strânşi celei mai titrate atlete sucevene, care, dacă va reuşi să repete duminică, în finală, prestaţia de la Piteşti, are şanse reale să se claseze între primele şase sportive din Europa în proba de 3.000 de metri obstacole.
Silviu Casandra, antrenorul şi soţul Cristinei, a declarat pentru Monitorul de Suceava: „Până la urmă importantă este accederea în finală, pentru că, să ştiţi, de multe ori calificările sunt cu mult mai grele. Aici se adaugă condiţiile speciale în care s-a desfăşurat cursa de vineri: plouase, era frig, obstacolele erau ude, îmbucurător este că a terminat cursa cu bine şi nu s-a accidentat. În finală lucrurile vor sta cu totul altfel, sunt sigur că va fi o cursă tactică, pentru că nu toate concurentele sunt capabile să alerge două curse tari la 48 de ore distanţă una de cealaltă”.
Finala probei de 3.000 de metri obstacole din cadrul Campionatelor Europene de atletism de la Zurich va avea loc duminică, de la ora 17.00 şi va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Eurosport şi TVR 2.