Prestaţia îndoielnică din ultimul meci amical, cu Bucovina Pojorâta, l-a costat pe Vlad Stănescu locul în lotul grupării Rapid Suceava. „Am renunţat la Stănescu pentru că nu este ceea ce vrem. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar în ciuda atenţionărilor noastre din ultima vreme, Stănescu nu a reuşit să ne convingă că-şi merită locul în echipă. Suntem decişi să nu mai facem concesii, aşa că este posibil să mai plece jucători până la startul campionatului, dintre cei care nu pun osul la treabă. Nu are rost să-i ţinem pe unii la echipă doar ca să fim la număr, mai bine abordăm sezonul cu un lot de doar 18 jucători”, a declarat tehnicianul Bogdan Tudoreanu.
Acesta a pus prestaţia mai molcomă a echipei din meciul test cu Bucovina Pojorâta pe seama oboselii acumulate de fotbaliştii săi. „Este o perioadă în care efectuăm câte două antrenamente zilnic, iar aerul este aproape irespirabil din cauza căldurii. Avem stabilit un program de antrenamente şi trebuie să-l respectăm. Vă asigur însă că la ora primului meci oficial vom fi pregătiţi din toate punctele de vedere”, a precizat antrenorul Rapidului.