Din cauza numărului redus de formaţii înscrise, Liga a III-a va activa începând din toamnă într-un format de 5 serii a câte 14 echipe. Competiţia va conţine doar sezon regulat, fără play-off, la finalul campionatului urmând să promoveze în eşalonul al doilea doar câştigătoarele celor cinci serii. În ceea ce priveşte retrogradarea, vor pica în Liga a IV-a formaţiile clasate pe locurile 13 şi 14, precum şi echipa cu cel mai slab punctaj de pe poziţia a 12-a. În ceea ce priveşte componenţa seriilor, acestea au suferit transformări importante faţă de sezonul precedent. Astfel, pe tabloul Seriei I, din care fac parte şi cele trei echipe sucevene, apar nu doar formaţii din Moldova, ca până acum, ci şi grupări din Harghita sau Covasna.
Dar iată cum se prezintă componenţa Seriei I a Ligii a III-a pentru ediţia de campionat 2014-2015: FC Pojorâta, Bucovina Rădăuţi, Sporting Suceava, Kosarom Paşcani, Petrotub Roman, Cetatea Târgu Neamţ, Ştiinţa Miroslava, Ceahlăul II Piatra Neamţ, Aerostar Bacău, FC Zagon, Sporting Lieşti, FC Păpăuţi, FK Csikszereda Miercurea Ciuc şi Sepsi Sfântu Gheorghe.
„Din punct de vedere valoric, consider că seria este mai grea decât în sezonul precedent. În plus, vom avea parte de câteva deplasări lungi în Ardeal. Noi însă ne pregătim asiduu în aceste zile şi cred că putem fi surpriza plăcută a campionatului”, a declarat Manuel Costache, managerul grupării Bucovina Rădăuţi.
Viitoarea ediţie de campionat va debuta pe 30 august, tragerea la sorţi a meciurilor urmând să aibă loc pe data de 18 august.