Oficialii Rapidului dădeau ca sigură, săptămâna trecută, înregimentarea experimentatului fundaş central Bogdan Straton, care a mai trecut în cariera sa pe la FC Botoşani, CSMS Iaşi, Petrolul Ploieşti sau FC Clinceni. Numai că, între timp, pentru suceveni a apărut varianta Florin Plecanciuc, iar Straton a trebuit să se reorienteze şi el, ajungând în curtea formaţiei Farul Constanţa.
„În momentul în care ne-am înţeles cu Plecanciuc, am sistat orice negociere cu Straton. Prin venirea lui Plecanciuc, acum suntem acoperiţi în centrul apărării. Suntem siguri că am făcut alegerea cea mai bună, mai ales că Florin şi-a demonstrat cu prisosinţă valoarea în partidele amicale cu SC Bacău şi Cetatea Târgu Neamţ”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Tehnicianul Rapidului consideră chiar că lotul actual este mai competitiv decât cel pe care l-a avut la dispoziţie în precedenta ediţie de campionat. „Ne-ar mai trebui un mijlocaş central şi un jucător tânăr, de valoare, cu vârsta sub 21 de ani, însă chiar şi aşa sunt mulţumit de grupul existent în acest moment la Rapid”, a precizat Tudoreanu.