Formaţia de Liga a IV-a Progresul Frătăuţii Vechi şi gruparea Cetatea Târgu Neamţ din cel de-al treilea eşalon s-au luptat ieri după amiază pentru un loc în turul al III-lea al Cupei României la fotbal, faza naţională.
Învingătoare a ieşit la final formaţia vizitatoare, cu scorul de 1-0, experienţa superioară având câştig de cauză în faţa elanului etalat de fotbaliştii echipei gazdă. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Bucătaru, după o jumătate de oră de joc, acesta speculând o lipsă de reacţie a apărătorilor de la Progresul în propria suprafaţă de pedeapsă. Sucevenii au avut în continuare câteva bune ocazii de egalare, numai că A. Romaş, Cârdei şi Stoian au fost lipsiţi de şansă în faţa porţii.
„Nu am ce să le reproşez băieţilor, au făcut din nou un meci bun, consider că am părăsit competiţia cu fruntea sus”, a declarat delegatul gazdelor, Ion Sopon.
Progresul Frătăuţii Vechi a evoluat în alcătuirea Coroamă - Gâză, Emil Romaş, Breniuc, Neamțu, Grigoraş, Acatrinei, Eugen Romaş, Alex Romaş, Stoian, Cârdei. Pe parcursul jocului au mai intrat Lelcu, C. Tăutian, F. Ilie şi Şorodoc. Antrenor: Vali Tăutian.