Chiar dacă în ultimele săptămâni au circulat mai multe zvonuri cu privire la desfiinţarea echipei Bucovina Rădăuţi, managerul Manuel Costache a anunţat că a primit asigurări din partea primăriei că municipalitatea va sprijini în continuare activitatea fotbalistică.
„Consiliul Local Rădăuţi va rămâne în continuare alături de echipă. Mai mult, am primit asigurări că, în cel mai scurt timp, ni se va vira în cont o sumă de bani care să ne ajute la desfăşurarea activităţii”, a declarat conducătorul Bucovinei.
De altfel, echipa a reluat antrenamentele încă de luni, sub comanda antrenorului Daniel Stoica. „Momentan lotul este unul restrâns numeric, însă suntem în negocieri cu mai mulţi fotbalişti, pe care urmează să-i convingem să vină să joace la Rădăuţi”, a precizat Manuel Costache.
Ediţia de campionat 2014-2015 a Ligii a III-a va debuta pe data de 29 august, iar conform lui Manuel Costache, noul sezon se va disputa într-un format de 5 serii a 14 echipe. „S-au înscris doar 71 de echipe în Liga a III-a. În seria noastră nu s-au înscris CSM Moinești şi Rapid Dumeşti. În aceste condiții, cea mai probabilă variantă care să asigure numărul minim de meciuri este cea cu 5 serii a 14 echipe” a mărturisit Costache.
Plecând de la criteriul geografic, Seria I ar putea să arate astfel: Bucovina Rădăuți, FC Pojorâta, Sporting Suceava, Kosarom Paşcani, Petrotub Roman, Cetatea Târgu Neamț, Știința Miroslava, Ceahlăul II, Aerostar Bacău, SC Bacău II, Metalosport Galați, Oţelul II Galați, Sporting Lieşti și Conpet Cireşu.