Oficialii Rapidului au reuşit zilele trecute să-l convingă pe internaţionalul de juniori Andrei Cerlincă să semneze un nou contract cu gruparea suceveană, care se va întinde până în anul 2019.
„Am avut în această vară câteva oferte de la echipe de Liga a II-a, ba chiar s-a vorbit la un moment dat şi despre interesul Ceahlăului Piatra Neamţ. Am preferat însă să rămân acasă, la Suceava, unde mă simt foarte bine şi am posibilitatea să joc meci de meci. De aici am prins echipa naţională de juniori şi tot de aici sper să reuşesc să mă transfer la o echipă mare. În plus, mi-am propus să urmez şi cursurile Facultăţii de Sport din Suceava”, a declarat fotbalistul care va împlini săptămâna viitoare 19 ani.
Andrei a vorbit şi despre colaborarea cu fostul căpitan al Stelei, Ciprian Paraschiv, care în prezent se ocupă cu impresariatul sportiv.
„Dânsul m-a remarcat astă primăvară, la un meci al naţionalei de juniori. A venit şi mi-a propus să mă reprezinte pe viitor. Mi-a făcut o impresie bună, aşa că am acceptat pe loc”, a precizat Andrei Cerlincă.