Federația Română de Fotbal a stabilit jocurile și datele de disputare a fazei I din Cupa României Timișoreana, competiție în care sunt angrenate și patru echipe din județul Suceava. Astfel, mâine, de la ora 17.30, FC Bucovina Pojorâta, aflată la prima participare în această fază, va evolua într-un meci eliminatoriu pe terenul celor de la Rapid Dumești, din județul Iași, formație pe care o va întâlni și-n campionatul Ligii a III-a, unde ieșenii au promovat în această vară.
Aflată la un pas de desființare, Bucovina Rădăuți urmează să joace de la aceeași oră pe terenulcâștigătoarei Cupei României din județul Botoșani, formația TransDor Tudora. Singura confruntare între două echipe din județul Suceava este cea dintre câștigătoarea fazei județene, Progresul Frătăuți Vechi, și Sporting Suceava, partidă ce va avea loc, în ciuda faptului că sucevenii se confruntă și ei cu problemele financiare.
Faza a doua a competiției este programată pe 30 iulie, de la ora 17.30, în care vor fi prezente cele 42 de echipe calificate din prima rundă, plus celelalte 30 de echipe din Liga a III-a.