Secția de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava a reușit noi performanțe la nivel național prin sportivii săi ce au urcat de patru ori pe podiumul Campionatului Național de 20 kilometri marș, concurs rezervat seniorilor, tineretului și juniorilor I. În competiția juniorilor I, Andrei Gafița, antrenat de Radu Mihalescu, a reușit să devină campion național cu timpul de o oră, 42 de minute și 38 de secunde și s-a clasat pe locul 4 la tineret, în prima sa cursă de marș pe distanța de 20 de kilometri. În concursul individual feminin, sportiva Ioana Agapi, ce este antrenată de Silviu Casandra, a făcut o cursă foarte bună la tineret și s-a clasat a treia după o oră, 51 de minute și 7 secunde, timp cu care și-a doborât recordul personal cu două minute. Ioana Agapi a urcat pe a treia treaptă a podiumului și cu echipa de tineret de la CSM Suceava, din care au mai făcut parte sportivele Ana Maria Iordache și Sânziana Mandiuc. În concursul masculin pe echipe, sucevenii Cătălin Șuhani, Andrei Gafița, Paul Coman și Gheorghe Berdei au reușit în final să câștige bronzul la seniori.
„Am reușit să ne întoarcem cu patru medalii de la aceste naționale și suntem foarte mulțumiți de aceste rezultate. Ioana Agapi a făcut o cursă foarte bună și dacă va continua pe aceeași pantă ascendentă are șanse să-și facă baremul pentru europenele de anul viitor. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul financiar, în special pentru această deplasare”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.