Deși inițial se preconiza ca Liga a II-a de fotbal să înceapă pe 6 septembrie, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal al eșalonului secund, în care noul sezon să debuteze pe 30 august. Vineri, la Mogoșoaia a avut loc Adunarea Generală a LPF 2, la care a fost prezent și președintele clubului Rapid CFR Suceava, Dumitru Moldovan. Nemulțumiți de hotărârea prin care echipele erau nevoite să folosească în teren trei jucători, câte unul sub 19, 21 și 23 de ani, reprezentanții cluburilor din eșalonul secund au propus păstrarea sistemului din sezonul trecut, adică folosirea a doi jucători sub 21 de ani. Această propunere a fost validată de Biroul Executiv, dar cu obligativitatea ca din sezonul 2015-2016 să se treacă la doi jucători sub 19 ani.
„Mi se pare normal să continuăm ca în sezonul trecut, cu doi jucători sub 21 de ani, deoarece majoritatea cluburilor și-au format în doi-trei ani jucători special pentru această regulă și nu se poate face o schimbare bruscă. Din păcate, noi suntem un eșalon tampon între Liga I și Liga a III-a și nu prea avem drepturi. Nu mi se pare normal ca din eșalonul doi să promoveze doar două echipe din 28 de participante în cele două serii”, a explicat președintele rapidiștilor, Dumitru Moldovan.
În aceeași ședință s-a discutat despre convenția de preluare a Ligii a II-a de către LPF 2, pe 11 iulie urmând să se dezbată și să se voteze această propunere.
Numărul echipelor ce vor retrograda din Liga a II-a este încă necunoscut
În ședința LPF 2 de la Mogoșoaia s-a propus ca din fiecare serie a eșalonului secund să cadă câte patru echipe, în total opt din 28 de participante. Totuși nu s-a putut lua nici o decizie în acest sens, și asta din cauza faptului că nu se știe câte echipe se vor înscrie în eșaloanele doi și trei.
„Nu știm câte echipe vor retrograda din Liga a II-a, și asta deoarece nu avem o cifră exactă și reală a echipelor ce se vor înscrie. Dacă până pe 15 iulie nu se vor aduna 28 de echipe în Liga a II-a și 84 de echipe în Liga a III-a, adică 6 serii de câte 14 echipe, atunci vom hotărî câte echipe retrogradează în funcție de numărul echipelor înscrise”, a mai adăugat Dumitru Moldovan.
În ședința de sâmbătă a comitetului executiv al Federației Române de Fotbal s-a aprobat și propunerea privind numărul de juniori în teren la Liga a III-a, astfel că din noul sezon echipele eșalonului trei vor fi obligate să aibă trei jucători sub 21 de ani în teren.
Aflați în vacanță, fotbaliștii echipei locale de fotbal Rapid CFR Suceava vor relua pregătirea pe data de 7 iulie în localitate. Jucătorii pregătiți de antrenorul Bogdan Tudoreanu au programat în perioada de pregătire un cantonament montan de pe 15 până pe 25 iulie la Poiana Negri, acolo unde au făcut stagiile de pregătire și-n anii trecuți.