Calificată la turneul final al Campionatului Național de Minihandbal pentru fete, echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava a pierdut ambele meciuri disputate ieri în grupa din care face parte. Sportivele pregătite de Ilie Pâțu și Gheorghe Gheorghiu au debutat în grupă cu o partidă în fața favoritelor la primul loc, echipa de minihandbal a clubului Rulmentul Brașov, în fața căreia au pierdut în final cu scorul de 6 – 14. În meciul doi, sucevencele au cedat la un singur gol disputa cu CSȘ Slobozia, scor 10 – 11, când în ultimele trei secunde, după părerea antrenorilor de la LPS, arbitri au acordat gratis adversarelor o lovitură de la 7 metri.
„În meciul cu Brașovul am întâlnit o echipă cu un joc foarte dur, nesancționat de arbitri. În meciul doi am avut parte de un arbitraj execrabil și deși puteam să câștigăm la o diferență de cel puțin 10 goluri, în final am pierdut la un singur gol, după un 7 metri inventat în ultimele 3 secunde. Mai avem un singur meci în grupă, iar dacă-l vom câștiga avem șanse să mergem în primele opt”, a declarat antrenorul Ilie Pâțu.
LPS Suceava va juca astăzi ultimul meci din grupă, în compania celor de la HCM Torok Râmnicu Vâlcea. Dacă vor câștiga acest meci, sucevencele vor merge mai departe în primele opt echipe, iar în caz contrar se vor lupta pentru o clasare mai bună pentru locurile 9 – 16.