Bradul Putna, campioana judeţului Suceava la fotbal, va susţine astăzi meciul decisiv pentru promovarea în eşalonul al treilea. Jocul de baraj se va disputa cu începere de la ora 18.00, la Piatra Neamţ, pe terenul al doilea al grupării de prima ligă Ceahlăul, adversara sucevenilor fiind formaţia Gloria II Bistriţa. Echipa ardeleană porneşte cu prima şansă în acest meci, însă antrenorul sucevenilor, Ciprian Creţan, crede că băieţii săi sunt capabili să răstoarne calculele hârtiei.
„Consider că am picat cu cel mai greu adversar posibil, ardelenii urmând să utilizeze în linii mari aceiaşi jucători care au evoluat pentru Gloria pe finalul sezonului de Liga a II-a recent încheiat. Majoritatea dintre ei sunt jucători tineri, aflaţi la început de carieră, dar care au deja în palmares prezenţe pe scena a doua a fotbalului românesc. Însă şi noi avem în lot câțiva jucători cu mare experienţă şi sper ca ei să constituie atuul nostru în confruntarea cu bistriţenii”, a declarat antrenorul grupării din Putna, Ciprian Creţan.
Chiar dacă oficialii bistriţenilor au vorbit în presa locală despre atenţia acordată confruntării cu Bradul Putna, starea de spirit din cadrul echipei nu a fost deloc una liniştită în ultima perioadă. Sătui de promisiuni neonorate, fotbaliştii ardeleni au refuzat ieri dimineaţă să urce în autocarul care urma să-i transporte la Piatra Neamţ şi nu au încetat greva până nu au primit câte 1.000 de lei din partea administratorului judiciar al clubului.
Iată şi lotul de jucători cu care antrenorul Ciprian Creţan va aborda partida decisivă pentru promovarea în eşalonul al treilea:
Portari: Vali Prutean şi Daniel Popescu
Fundaşi: Iliuţă Ţugui, Bogdan Huţanu, Dragoş Duman, Andrei Cernat, Vasile Teleagă, Cristi Turliuc
Mijlocaşi: Marius Romaniuc, Adrian Bostiog, Vasile Dănilă, Paul Bosancu, Florin Apetri, Petrică Juravle, Vasile Buraciuc.
Atacanţi: Alexandru Martinescu, Radu Tomescu, Marian Apostol, Alexandru Kurilă.
Tot astăzi, de la ora 18.00, stadionul din Pojorâta va găzdui barajul de promovare dintre campioanele judeţelor Iaşi şi Botoşani, Luceafărul Mihai Eminescu şi Rapid Dumeşti. Partida va fi supervizată de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton.