Echipa de rugby sub 18 ani a CSȘ Gura Humorului rămâne liderul seriei Moldova, grație victoriei din penultima etapă a returului în disputa de pe teren propriu cu a doua clasată, RCM Galați. Elevii antrenorului Andrei Varvaroi s-au impus în această etapă intermediară cu scorul de 15 – 12, după ce la pauză aveau 8 – 0. Humorenii au deschis scorul cu o lovitură de pedeapsă de la 40 de metri transformată de Marian Lupu, iar la jumătatea reprizei și-au mărit avantajul după o incursiune a centrului Ionuț Jitari și un eseu la colț, scor 8 – 0, transformarea nefiind fructificată. Gazdele au început repriza a doua în forță și Iulian Croitoru a adus cel de-al doilea eseu, după o cursă de 60 de metri,scor 15 – 0, după o transformare reușită de Marian Lupu. Până la final, oaspeții au reușit să reducă din diferență și să plece cu punctul bonus defensiv cu ajutorul a două eseuri și o transformare, ultimul fiind reușit în ultima fază a meciului.
„Ne-am apărat foarte bine în fața unei echipe ce s-a bazat pe forța pachetului de înaintare și doar unele greșeli individuale, dar și decizii luate greșit ne-au împiedicat să câștigăm la o diferență mai mare. În partea a doua am rulat tot lotul, tocmai pentru a pregăti jucătorii pentru turneul semifinal, de pe 1 iunie, de la București”, a declarat antrenorul Andrei Varvaroi.
Duminică, echipa din Gura Humorului va disputa ultima etapă din sezonul regulat, la Tecuci, într-un meci doar de palmares pentru elevii lui Andrei Varvaroi, deoarece nu mai pot pierde locul I în serie.
Clasamentul seriei Moldova