Baza Sportivă Ramiro din Burdujeni a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a VII-a ediţie a Cupei Băncilor la minifotbal. La competiţia din acest an au participat şapte formaţii, este vorba de Alpha Bank, Raiffeisen, Unicredit Bank, BCR, CEC Bank, Garanti Bank şi Banca Transilvania, aceasta din urmă fiind câştigătoarea de anul trecut. Devenită odată cu trecerea timpului o competiţie de tradiţie, Cupa Băncilor a reprezentat şi de această dată un prilej de revedere aşteptat cu mare nerăbdare de participanţi, mulţi dintre ei deplasându-se special pentru acest turneu de la Roman, Câmpulung Moldovenesc, Botoşani, Rădăuţi, Târgu Neamţ sau chiar Cluj-Napoca.
Câştigătoarea ediţiei 2014 a Cupei Băncilor a fost formaţia CEC, care a dispus în marea finală cu scorul de 3-1 de Alpha Bank. În meciul pentru locul 3, Unicredit a trecut greu, cu scorul de 5-4 de Garanti Bank, învingătoarea fiind decisă în urma executării loviturilor de departajare. Cel mai bun jucător al turneului a fost ales Alexandru Rusu, de la Alpha Bank, în vreme ce Ovidiu Jitaru, tot de la Alpha Bank, a fost desemnat cel mai bun portar. Cu câte 4 reuşite fiecare, Ciprian Enciu (Unicredit) şi Cezar Solcan (Alpha Bank) au fost golgeterii competiţiei.
La final, cei trei organizatori, Sorin Adomniţei, Dan Jităreanu şi Ionuţ Marciuc le-au dat întâlnire participanţilor în anul 2015, la a VIII-a ediţie a Cupei Băncilor.