Chiar dacă meciul dintre Unirea Tărlungeni şi Rapid Suceava se va disputa abia mâine, restul partidelor din etapa a V-a a play-out-ului ligii secunde s-au jucat la sfârşitul săptămânii trecute, după ţintarul iniţial. În condiţiile în care CF Brăila a dispus cu scorul de 3-1, pe teren propriu, de Farul Constanţa, „ceferiştii” au căzut pe o poziţie retrogradabilă şi au nevoie neapărat de un rezultat pozitiv în confruntarea cu Unirea Tărlungeni.
„Suntem puţin dezamăgiţi după remiza de pe teren propriu cu CF Brăila, când am irosit o lovitură de pedeapsă şi am ratat alte câteva mari ocazii de gol. Nu dezarmăm însă şi mergem la Tărlungeni deciși să obţinem măcar o remiză. Lupta pentru menţinerea în eşalonul secund rămâne deschisă oricărui rezultat, aşa că fiecare punct s-ar putea să conteze la final”, a declarat preşedintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
Într-un alt joc contând pentru etapa a V-a a play-out-ului Ligii a II-a, echipele Dunărea Galaţi – Gloria Buzău au încheiat nedecis, scor 0-0.
Clasament play-out – Seria I