Luptătorii Liceului cu Program Sportiv Suceava au făcut, ieri, la Botoșani, un ultim pas în lupta pentru calificarea la turneul final al Campionatului Național Școlar de lupte greco-romane. Antrenorii Andrei Bolohan și Valerică Gherasim au participat la etapa de zonă a școlarelor cu un lot de 16 sportivi, dintre care nu mai puțin de 11 au urcat pe podium și s-au calificat astfel la turneul final, unde se va da lupta pentru medalii. Cinci dintre tinerii luptători suceveni, născuți în anii 1997 – 1999 au avut o evoluție excelentă și în final au ocupat primul loc la categoriile la care au concurat, mai exact, Marius Blându, la 54 de kilograme, Teodor Horătău, la 58 de kilograme, Adrian Agache, la 69 de kilograme, Mihai Corbu, la 76 de kilograme și Sebastian Perepeliuc, la categoria 85 de kilograme. În același concurs, doi dintre sportivii suceveni au terminat pe locul doi, Ioan Moisei și Răzvan Mihalache, la 39, respectiv 50 de kilograme, iar patru din lotul LPS au ocupat locul III, mai exact, Sebastian Strijac, la 58 de kilograme, Andrei Hrițuc, la 50 de kilograme, Ionuț Rusu, la 69 de kilograme și Cătălin Stoica, la 42 de kilograme.
„Ca în fiecare an, etapa pe zona Moldovei este cea mai puternică din țară, iar cei ce urcă pe podium aici au șanse foarte mari s-o facă și la etapa finală. Noi ne așteptam să calificăm opt sportivi, dar luptătorii noștri au avut o evoluție foarte bună și vom merge cu 11 componenți ai lotului în ultima fază. La finalele naționale ne dorim o comportare la fel de bună și ne așteptăm la 4-5 medalii naționale și cel puțin două titluri de campion al României”, a declarat antrenorul Andrei Bolohan, cel care alături de Valerică Gherasim se ocupă de pregătirea luptătorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.