Aşa cum v-am anunţat şi în ziarul de ieri, Clubul Select şi Monitorul de Suceava organizează în ziua de 1 mai un inedit concurs de tenis de câmp, care se vrea un omagiu adus sportului romantic de altădată. Este vorba de Tenis Retro Cup, o competiţie în care participanţii vor folosi rachete din lemn, care erau uzitate pe marile arene ale lumii în urmă cu aproape jumătate de secol. Turneul va avea loc joi, 1 mai, la Baza Sportivă Unirea. Concursul poate fi însă prelungit până a doua zi, în funcţie de numărul de participanţi, taxa de înscriere fiind de doar 20 de lei.
Deoarece au devenit între timp o raritate, la mare căutare printre colecţionari, rachetele care se vor folosi la Tenis Retro Cup vor fi puse la dispoziţie de organizatori.
Până în prezent s-au înscris pe tabloul de concurs şapte participanţi, primul care şi-a confirmat prezenţa fiind Ioan Florescu, din Suceava, în vârstă de 67 de ani.
Iubitorii tenisului din Suceava ce doresc să trăiască pe teren senzaţii noi, pe care le-au mai simţit Ilie Năstase şi Ion Ţiriac la Roland Garros, se pot înscrie în turneu la numărul de telefon 0745 820 918, ce aparţine managerului de la clubul Select, Mihai Pop.