Tinerii handbaliști juniori IV de la Liceul cu Program Sportiv, pregătiți de antrenorul Răzvan Bernicu, au reușit să se califice în penultimul act al Campionatului Național rezervat acestei categorii de vârstă, la turneul semifinal. Sucevenii au avut o evoluție foarte bună la turneul de zonă, pe Euroregiunea RO1, care s-a desfășurat la Bacău, câștigând toate cele trei meciuri din grupă.
În prima întâlnire, sucevenii s-au impus cu 25 – 10 în fața echipei LPS Iași, iar mai apoi au trecut de AS Bârlădenii Bârlad cu 22 – 12 și de AS Top Handbal Bacău cu scorul de 22 – 14. LPS Suceava trebuia să mai joace un meci în compania câștigătoarei locului I din cealaltă grupă, dar aceasta din urmă a plecat mai repede de la turneu, și astfel elevii lui Răzvan Bernicu s-au calificat de pe primul loc, alături de alte trei echipe din zona Moldovei.
„Sportivii noștri au făcut din nou un turneu bun, nu am avut probleme să ne impunem. Avem mai mulți jucători în lot ce evoluează și la juniori III, și asta a contat foarte mult, deoarece au mai multe meciuri în picioare, iar la această vârstă contează foarte mult. Sperăm să avem o comportare foarte bună și la turneul semifinal, după care să mergem în ultimul act, acolo unde se va da lupta pentru medalii”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Din lotul echipei LPS Suceava ce s-a calificat la turneul semifinal au făcut parte sportivii: Emanuel Muntean, Claudiu Lăzurcă, Casian Gabinat, Albert Vizitiu, Mihnea Bejan, Robert Chirilă, Ionuț Huțan, Sebastian Maierean, Fabian Rusu, Alexandru Babiuc, Lucian Andriescu, Ionuț Andreescu și Nikos Margaris. Turneul semifinal va avea loc în luna mai, iar cel final în luna iunie.