Echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de antrenorul Petru Brândușe, a reușit să intre în lupta pentru o medalie națională, după ce s-a calificat la turneul final al Campionatului Național de Handbal rezervat acestei categorii de vârstă. Tinerii handbaliști suceveni au terminat pe locul doi grupa a doua a penultimei faze a competiției, ce a avut loc la Plopeni (Prahova) și unde au mai fost prezente echipele CSM Bacău, CSȘ 2 București, CSȘ Călărași și LPS Buzău. Primul meci de la turneul semifinal a fost și cel mai dificil pentru suceveni, unul în compania principalei favorite la locul I în grupă, CSM Bacău. Elevii antrenorului Petru Brândușe au făcut o primă repriză foarte bună, în care le-au pus mari probleme adversarilor, la pauză, LPS Suceava intrând la vestiare cu un avantaj de un gol, scor 11 – 10. În repriza a doua, băcăuanii au revenit și s-au distanțat decisiv, câștigând în final la o diferență de șase goluri, scor 30 – 24. Meciul doi a adus și prima victorie în tabăra suceveană, LPS impunându-se fără probleme cu scorul de 25 – 17 în fața celor de la CSȘ 2 București, după ce la pauză aveau deja o diferență de cinci goluri, scor 14 – 9. Sucevenii au continuat evoluțiile bune și și-au asigurat a doua victorie din turneu, 29 – 23 (12 – 10) în disputa cu CSȘ Călărași.
Sucevenii s-au clasat pe locul doi în grupa de la turneul semifinal
Ultimul meci din grupă a fost ceva mai echilibrat, la pauză scorul fiind egal, 14 – 14, dar până la final, LPS Suceava s-a impus cu 25 – 23 în disputa cu LPS Buzău, victorie cu ajutorul căreia s-a clasat pe locul doi în grupă, ultimul ce duce în faza finală a competiției.
„Asa cum anticipam, jocurile pentru calificarea în turneul final, în primele opt echipe din țară, nu au fost deloc ușoare. Mă bucur că am reușit această calificare pe fondul unor jocuri bune, cu echipe bine pregătite și dornice de victorie. Chiar și în jocul pierdut cu CSM Bacău, am demonstrat că avem potențial, fiind singura echipă care a reușit să pună probleme ocupantei locului I, chiar dominându-i în prima repriză. Apreciez dăruirea și dorința de victorie a elevilor mei, manifestate mai ales în ultimul joc care era decisiv pentru calificare. Ne dorim să avem o comportare bună la turneul final, și de ce nu, un loc pe podium, dar asta depinde numai de noi”, a declarat antrenorul Petru Brândușe, cel ce este ajutat de colegul său, Iulian Dugan. Din lotul echipei LPS Suceava ce a participat la turneul semifinal au făcut parte sportivii Eduard Duman, Bogdan Plugariu, Andi Tofănel, Bogdan Cozorici, Iulian Cojan, Emil Solcan, Relu Chirilă, Robert Chiţan, Alexandru Cocoş, Alex Dascălu, Gabriel Câmpan, Cătălin Antoneac, George Zamfirache, Daniel Ionasciuc, Ciprian Gvinda, George Paul Omania și Marius Vacariu.
Echipa de juniori II de la LPS Suceava va intra în lupta pentru o medalie la turneul final programat să se desfășoare în perioada 21 – 25 mai, într-o locație ce nu a fost stabilită încă.
La finalul acestei săptămâni, juniorii I de la LPS pregătiți de Iulian Dugan și Petru Brândușe vor lupta pentru un loc în primele opt echipe din România la turneul semifinal II, într-o grupă ce se desfășoară la Baia Mare.