Începând din a doua jumătate a anului trecut, din momentul în care a fost instalat în funcţia de director, Ioan Radu a căutat să rezolve problema campusului sportiv de la Liceul cu Program Sportiv, construcţie care a demarat în 2008 şi nu a fost finalizată nici până în prezent. „Aceasta a fost principala prioritate pentru noi. Am căutat să găsesc oportunităţi pentru reluarea lucrărilor, iar în momentul în care a apărut o soluţie, am acţionat imediat. Am depus deja un dosar de 600 de pagini la Agenţia pentru Dezvoltare Nord-Est, care este abilitată să acorde fonduri europene pentru modernizarea, reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare”, a declarat Ioan Radu.
Directorul Liceului cu Program Sportiv nu se îmbată deocamdată cu apă rece, pentru că a simţit pe pielea lui ce greu se mişcă lucrurile. „Pentru a deveni eligibili, mai trebuie să îndeplinim o condiţie esenţială, să intrăm într-un parteneriat cu Consiliul Local. În baza acestui parteneriat, Consiliul Local Suceava trebuie să participe la cofinanţarea proiectului cu 2%. Sper să fim sprijiniţi în această problemă foarte importantă nu doar pentru noi, ci şi pentru întregul oraş”, a precizat Ioan Radu.
Finalizarea campusului de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava este un proiect de anvergură, ce constă în construcţia unui teren sintetic de dimensiuni normale şi a altor două mai mici, precum şi terminarea lucrărilor începute la internat, cantină şi amfiteatru.
Dacă proiectul depus de Liceul cu Program Sportiv, în parteneriat cu Consiliul Local Suceava, la Agenţia pentru Dezvoltare Nord-Est se va califica pentru finanţare, prima tranşă de bani ar trebui să vină în a doua jumătate a acestui an, campusul urmând să fie dat în folosinţă în luna decembrie a anului viitor.