Bucovina Pojorâta a câştigat la limită, cu scorul de 1-0, confruntarea cu Bucovina Rădăuţi, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii a III-a. Partida n-a fost însă lipsită de incidente, oficialii grupării oaspete intenţionând să scoată echipa de pe teren în minutul 60, după ce au fost penalizaţi cu o lovitură de pedeapsă, fază în urma căreia Buhăcianu a înscris unicul gol al partidei.
Cel mai vehement în afirmaţii a fost managerul rădăuţenilor, Manuel Costache. „Maniera de arbitraj condusă de centralul Mihai Spânu din Cluj a fost tendenţioasă, am fost umiliţi în ultimul hal. Nu numai că penaltiul în urma căruia am pierdut jocul a fost acordat total eronat, ci am fost dezavantajaţi pe toată durata partidei. Orice duel pentru balon a fost judecat în favoarea echipei gazdă, am fost umpluţi de cartonaşe galbene, am avut şi un jucător eliminat, ce mai, am fost umiliţi în ultimul hal. Suntem hotărâţi să mergem la Federaţie să povestesc ce ni s-a întâmplat la Pojorâta, iar dacă nu se vor lua măsuri, luăm în calcul să retragem echipa din campionat”, a declarat oficialul rădăuţean.
De partea cealaltă, antrenorul gazdelor, Dănuţ Mândrilă, a refuzat să intre în polemică cu Manuel Costache. „Cine mă cunoaşte ştie că eu nu agreez scandalurile şi comportamentul de un anumit fel. Eram convins că ne aşteaptă un meci greu şi eu sunt ferm convins că am câştigat meritat, chiar dacă partida a fost decisă în urma unui penalty. Adversarii noştri spun că nu trebuia acordată lovitură de pedeapsă, însă cei prezenţi la meci sunt de altă părere. Treaba mea este însă să pregătesc echipa, nu să comentez arbitrajul, am căutat tot timpul să stau departe de asemenea polemici. Noi rămânem concentraţi în continuare pe îndeplinirea obiectivului, fiind singura echipă suceveană din eşalonul al treilea cu şanse de calificare în play-off”, a precizat Dănuţ Mândrilă.
Bucovina Pojorâta: Tudor – Fortună, Tivodari, Kuruc, Iuga, Antonescu, Marcio, Botezatu, Cherariu, Pădurariu, Buhăcianu. Au mai intrat Lazăr, Dodan şi Erhan. Antrenor: Dănuţ Mândrilă.
Bucovina Rădăuţi: Butnariu – Botoşan, Agheorghiesei, Hrimiuc, C. Ciurlă, Popescu, Zaremba, Sabie, Agbleta, Ioancea, Negruţ. Au mai jucat Păsăilă, Mihailovici şi Bujdei. Antrenor: Daniel Stoica.
Rezultate înregistrate în etapa a XIX-a:
Clasament
(24 mar 2014, 17:06:03
Cartonașe galbene au primit ambele echipe, exagerat de multe este adevărat, dar dacă sunt corecți ar trebui să știe că în loc de unele cartonașe galbene Rădăuțiul merita 3 cartonașe roșii(cel eliminat,Agbleta și portarul).Cartonaș roșu au primit în minutul 90+1.
Dacă la Neymar a fost penalty la Real-Barca aseară, înseamnă că la Pojorâta-Rădăuți au fost 2 penaltyuri.
Pojorâta a avut 5 ocazii IMENSE, în timp ce Rădăuțiul a avut 2 ocazii prin Agbleta, dintre care una în prelungiri și una în prima repriză. Rădăuțiul din minutul 1 a făcut circ.Cei de pe bancă la offsideuri de 2-3 metri semnalizate de tușier cu ecuson FIFA(MonicaRigo) săreau ca arși. Tot meciul au căutat scandal. Se vede în clasament calitatea echipei. Dacă ar juca fotbal și nu ar face circ poate ar fi mai sus.