Botoşaniul a găzduit la finalul săptămânii trecute etapa pe zonă a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la volei fete, fază a competiţiei la care au fost invitate să participe echipele campioane din judeţele din zona Moldovei, Suceava fiind reprezentată de Şcoala „Miron Costin”. La finalul întrecerii, fetele antrenate de profesorul Petru Codreanu au obţinut un onorant loc 3, fiind devansate în clasament de formaţiile din Botoşani şi Iaşi.
„Cu o echipă în formare, cu fete care au vârsta cu 2 sau 3 ani mai mică decât cea maximă admisă, iată că Școala Miron Costin a reușit să rămână în eșalonul fruntaș al voleiului juvenil școlar, chiar dacă s-a aflat în competiție cu echipe formate exclusiv din fete pregătite în cadrul școlilor sau liceelor sportive”, a declarat profesorul Petru Codreanu.
Alături de Alina Galan, Diana Anchidin si Denisa Ionăşanu, fete care s-au remarcat în mod deosebit, din echipa Şcolii „Miron Costin” au mai făcut parte jucătoarele Monica Popescu, Marieta Candrea, Ana-Maria Nichitoi, Denisa Ruşti, Delia Tiron și Claudia Năstase.