Rapid a înregistrat sâmbătă, pe Areni, cea de-a treia victorie stagională, după ce a trecut la limită, cu scorul de 1-0, de Gloria Buzău, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a II-a. Prima repriză a fost una deosebit de ştearsă, lipsită în totalitate de faze de poartă, ambele formaţii propunând un joc lent, la siguranţă.
În partea secundă, jocul ofensiv al sucevenilor s-a însufleţit brusc, odată cu introducerea în a teren a jucătorilor I. Plămadă, Arotăriţei şi Gafiţa. După ce balonul reluat cu capul de buzoianul G. Ion a trecut milimetric pe lângă buturile Rapidului, polul de interes al partidei s-a mutat la poarta oaspeţilor. Primul jucător sucevean care i-a testat reflexele lui Stoicescu a fost Golofca, în minutul 66, însă goal-keeper-ul Gloriei a intervenit salutar. Mai apoi, în minutul 73, Bălan a ratat de puţin ţinta, fiind imitat peste câteva zeci de secunde de I. Plămadă şi Arotăriţei.
Într-un moment în care acţiunile de atac ale sucevenilor se înmulţiseră, antrenorul oaspeţilor, Ion Viorel, a luat hotărârea de a-şi blinda apărarea prin înlocuirea atacantului Pantelie cu fundaşul central Dăniţă. Decizia lui „Vioară” s-a dovedit în cele din urmă decisivă în economia partidei, pentru că, abia intrat pe teren, Dăniţă a deviat în minutul 84 cu capul, în propria poartă, o centrare trimisă de pe partea dreaptă de Bălan. Emoţiile sucevenilor în privinţa unui rezultat favorabil s-au risipit definitiv în minutul 89, când buzoianul a fost eliminat de pe teren pentru un fault dur comis asupra aceluiaşi Bălan.
Rapid CFR Suceava: Hânţescu – Bălan, Sava, Velescu, Semeghin – Bîgu (’56 Arotăriţei), Sumanariu, Ferariu, Golofca – M. Negru (’67 Gafiţa) – Ionesi (’46 I. Plămadă). Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
Gloria Buzău: Stoicescu – Airinei, Vlaicu, Scarlat, Agache – Puşcaşu, Mihăiescu, G. Ion (’62 Fl. Alexandru), Burlacu – Pantelie (’77 Dăniţă), G. Marcu (’56 Abba). Antrenor: Viorel Ion.
Tudoreanu: „Ar fi fost păcat să nu câştigăm acest meci”
La finalul partidei, antrenorul Bogdan Tudoreanu a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi. „Ţin să-i felicit pe băieţi pentru prestaţia din acest meci. După cum s-a văzut, prima repriză a fost foarte echilibrată. Partea secundă a fost însă controlată în totalitate de către noi şi ar fi fost păcat să nu cucerim cele trei puncte atât de importante pentru Rapid. Consider că jucătorii intraţi în teren pe parcursul mitanului secund au avut darul să impulsioneze jocul echipei şi sper ca fotbaliştii noştri să aibă aceeaşi atitudine în continuare”, a declarat tehnicianul Rapidului.
Sucevenii nu vor avea însă prea mult timp să savureze succesul înregistrat în confruntarea cu Gloria Buzău, pentru că miercuri, pe 12 martie, îi aşteaptă un alt meci de campionat, în deplasare cu Unirea Tărlungeni. „Din punctul meu de vedere meciul de la Tărlungeni va fi chiar şi mai dificil. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că ne aşteaptă un program infernal şi trebuie să scoatem maximum din fiecare joc”, a precizat Tudoreanu.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a XVIII-a:
Clasamentul