Lovitură de teatru la alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal. Arestarea neaşteptată a lui Gică Popescu, cu o zi înainte de desfăşurarea scrutinului, a dat peste cap strategia gândită de Mircea Sandu şi i-a deschis calea lui Răzvan Burleanu, conducătorul Federaţiei Române de Minifotbal, către cea mai înaltă funcţie din fotbalul autohton. „Minicandidatul”, aşa cum era persiflat de către fostul preşedinte Mircea Sandu, a avut de luptat în turul al doilea cu Vasile Avram, un personaj controversat, ce a deţinut mai multe funcţii de conducere în vechiul regim şi pe care l-a învins clar, cu 113 voturi la 58. Surprinzător, Răzvan Burleanu a primit o mână de ajutor în lupta pentru şefia FRF de la Gheorghe Chivorchian, care a părăsit cursa electorală după primul tur, neizbutind să adune decât 29 de voturi, mult prea puţine în comparaţie cu Burleanu (72) şi Avram (59). Acesta şi-a îndemnat simpatizanţii să voteze în turul al doilea cu Răzvan Burleanu, ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă. Se aude că respectivul serviciu nu va rămâne nerăsplătit, iar Chivorchian va fi cooptat în echipa lui Burleanu ca şi secretar general al FRF, post ocupat în prezent de eminenţa cenuşie Adalbert Kassai. Referitor la Gheorghe Chivorchian, puţină lume îşi aminteşte că acesta a avut în trecut legături apropiate cu fotbalului sucevean, el aflându-se în postura de preşedinte al Forestei în sezonul 1996-1997, la finalul căruia gruparea fălticeneană a promovat pentru prima dată pe prima scenă a fotbalului românesc.
Sucevenii spun că au optat pentru „tinereţe”
Interesant ar fi de văzut cu cine au votat reprezentanţii suceveni prezenţi ieri la Casa Fotbalului, ştiut fiind că marea lor majoritate ar fi mers în condiţii normale pe mâna lui Gică Popescu, cel mai fervent susţinător al acestuia fiind preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Ciprian Anton. „După tot ce s-a întâmplat în preziua alegerilor, am optat să merg pe mâna tinereţii. Sper ca această schimbare să fie de bun augur. Pe de altă parte, îmi pare rău de ceea ce a păţit Gică Popescu şi mă bucur că am avut onoarea să-l cunosc. Sper ca proiectele pe care voiam să le realizez împreună cu el să i le pot prezenta şi noului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Faptul că facem parte din aceeaşi generaţie sper să constituie un atu în colaborarea viitoare, eu fiind cel mai tânăr preşedinte de AJF din ţară, iar domnia sa, la cei 29 de ani, probabil cel mai tânăr preşedinte de federaţie naţională din lume”, a declarat Ciprian Anton.
Chiar dacă şi la alegerile de săptămâna trecută de la AJF Suceava au existat momente tensionate şi discuţii mai aprinse, Anton spune că ce a trăit ieri la Casa Fotbalului este ceva incomparabil.
„Chiar dacă a fost o zi istovitoare, iar scrutinul s-a derulat într-un mod cum poate n-a mai existat vreodată la FRF, cred că la final nu poate pune nimeni la îndoială corectitudinea alegerilor”, a precizat conducătorul forului fotbalistic judeţean.
S-au sfătuit înainte de vot
Conform spuselor lui Anton, Aurel Constantin, Manuel Costache şi Lică Supernat, reprezentanţii cluburilor de Liga a III-a Sporting Suceava, Bucovina Rădăuţi şi Bucovina Pojorâta au mers tot pe mâna lui Răzvan Burleanu. „Am stat împreună în sala de şedinţă, ne-am sfătuit îndelung pe această temă, aşa că pentru mine este evident cu cine au votat”, a mărturisit Ciprian Anton.
Faptul că Dumitru Moldovan şi Vasile Avram au stat unul lângă celălalt în prima parte a Adunării Generale a lăsat impresia că preşedintele executiv al Rapidului a votat cu fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. „A fost o pură întâmplare. Eu eram împreună cu Liviu Goian, iar Vasile Avram, pe care-l cunosc din perioada arbitrajului, a venit şi a ocupat locul liber de lângă mine. Noi am optat pentru Răzvan Burleanu, acesta a venit în campanie la Suceava şi i-a făcut o bună impresie patronului Gabriel Clim”, a declarat Dumitru Moldovan.
Ioan Radu, directorul Liceului cu Program Sportiv nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere în privinţa scrutinului de la Federaţia Română de Fotbal, în vreme ce Armonia Fălticeni, cea de-a şaptea asociaţie sportivă suceveană cu drept de vot în Adunarea Generală, nu a avut nici un reprezentant, ieri, la Casa Fotbalului.