Nu mai puţin de 27 de echipe din judeţul Suceava şi-au anunţat participarea la Cupa Prieteniei la minifotbal, o competiţie pentru amatori organizată la nivel naţional de firma Bergenbier, care se va derula în această primăvară. 30 de oraşe din România, printre care şi Suceava, vor găzdui partide din faza preliminară a competiţiei, urmând ca cele mai bune două echipe din ţară să dispute marea finală la vară, în Brazilia, pe celebra plajă Copacabana din Rio de Janeiro.
Competiţia de la Suceava va fi găzduită de Baza Sportivă Ramiro din Burdujeni în perioada 7-9 martie, echipa campioană din fiecare oraș și alte două echipe de pe locul 2 (câte una de la Zona de Est, respectiv Vest, prin tragere la sorți) se vor califica pentru cele două turnee finale. Clujul va găzdui, pe 16-17 mai, cele mai bune echipe din Zona de Vest, iar pe 23-24 mai, cele mai bune echipe din Est vor concura la Bacău. În afara echipelor finaliste, care vor avea şansa să îşi măsoare forţele pe nisipul fin al plajei Copacabana, formaţiile clasate pe primele patru locuri atât la nivel local cât şi naţional vor fi răsplătite de sponsorul competiţiei cu premii constând în echipament sportiv şi nu numai.
Iată care sunt echipele sucevene care la sfârşitul acestei săptămâni îşi vor măsura forţele pe terenul sintetic de la Baza Sportivă Ramiro: Bedados, Borussia, Salvatorii Bucovina, Al Nasr, Pepsi, Athletic, Juventus Hânţeşti, Athletic Solca, FC Viitorul, FRU Burdujeni, Euro Express Full, FC Zamostea, Interconti, Români pentru Europa, Defelcom, Boavista, BDJ Team, Drunkards, Popand 2011, Adistal, Railex, Poieni Solca, Ritmic, Burdujeni Est, Old Bucovina, Drinkers şi Zimbrii Bucovinei.