Etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar - tenis de masă - gimnaziu, etapă care a reunit 40 de elevi, 20 de fete şi 20 de băieţi, din zonele Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, Suceava, Fălticeni, Gura Humorului şi Rădăuţi, s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuţi.
După o serie de partide extrem de spectaculoase, cu multe răsturnări de scoruri, clasamentul la băieţi a fost următorul: locul I – Claudiu Nemanciuc, Şcoala Gimnazială Nr. 9 Suceava, locul II – Radu Sinculeţ, Şcoala „Bogdan Vodă” Rădăuţi, locul III – Adrian Ungureanu, Liceul Teoretic Filadelfia, Cosmin Toporaş - Colegiul National „Petru Rareş” Suceava, menţiuni - Ştefan Foca, Şcoala „Bogdan Vodă” Rădăuţi, Robert Rusu, Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, şi premii speciale – Valentin Daneliuc, Şcoala „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Ştefan Cojocaru, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava.
La fete a câştigat Mădălina Butnaru, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei, urmată de Loredana Biserica, de la Şcoala Gimnazială Baia, locurile III – Ecaterina Vacariu, de la Şcoala Prelipca, şi Marinela Ciorcan, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Rădăuţi, iar menţiuni au primit Miriam Iosub, Şcoala Gimnazială Prelipca, şi Cosmina Donisa, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei.
Gazda concursului, profesorul Radu Munteanu, a declarat: „Competiţia s-a desfăşurat în condiţii excelente, s-a jucat pe mese profesionale Donic şi Joola, ca la campionatul naţional, iar participanţii cred că s-au simţit foarte bine la noi. Ţin să le mulţumesc managerului şcolii noastre, profesorului Petru Nicuţă, oamenilor de afaceri care ne-au ajutat, dar şi pasionaţilor de tenis care au fost lângă noi. O menţiune aparte aş face pentru preşedintele Asociaţiei Judeţene a profesorilor de educaţie fizică, Nicoleta Dumitrescu, pentru profesorul Adrian Cojocaru, cât şi pentru inspectorului de specialitate, profesorul Gheorghe Coman. Primii clasaţi, care vor participa la faza naţională de la Cluj, au fost premiaţi cu seturi de palete, iar toţi participanţii au primit diplome personalizate”.