Zilele trecute s-au terminat meciurile contând pentru prima ediţie a Cupei LPS Junior la minifotbal, o competiţie organizată de instituţia de învăţământ suceveană pentru elevii din ciclul primar. La întrecerea găzduită de sala Liceului cu Program Sportiv au participat un număr de zece şcoli de pe raza judeţului Suceava: Şcolile Gimnaziale numărul 3, 4, 8, 9, 10, Todireşti, Şerbăuţi, Bosanci, Plopeni şi Udeşti. La finalul celor două zile de concurs, câştig de cauză au avut elevii Şcolii Gimnaziale nr. 10 din Suceava, pregătiţi de profesorul Marius Colţuneac. Poziţia secundă a revenit Şcolii Gimnaziale nr. 3 (profesor Cătălina Loghin), ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de Şcoala Gimnazială Şerbăuţi (profesor Cristian Apetrei).
Golgeter a ieşit Alexandru Cazac de la Şcoala Gimnazială nr. 3, cel mai tehnic jucător a fost desemnat Eduard Neamţu (Şcoala Gimnazială nr.10), Daniel Corniciuc (Şcoala Gimnazială Şerbăuţi) a intrat în posesia distincţiei atribuite celui mai talentat jucător, în vreme ce David Bâlbă (Şcoala Gimnazială nr.10) a fost votat drept cel mai bun portar al turneului. „Am organizat această acţiune în scop de selecţie pentru viitoarea clasă a cincea cu specializarea fotbal de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Competiţia a constituit însă şi un bun prilej de pregătire pentru Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, care va debuta la începutul lunii aprilie”, a declarat profesorul Ovidiu Murariu, şeful catedrei de fotbal de la Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Festivitatea de premierea fost oficiată de fostul mare fotbalist sucevean Ilie Gafencu.