Prin plecarea lui Florin Plămadă la FC Botoşani, rapidiştii suceveni au rămas fără căpitan de echipă. Confruntat cu alte probleme mult mai stringente, antrenorul Bogdan Tudoreanu încă nu ştie cine va fi însărcinat cu această onoare în sezonul oficial de primăvară.
„Liderii vestiarului sunt în acest moment Dorin Semeghin şi Mircea Negru, aşa că ei sunt cei mai îndreptăţiţi să preia banderola de căpitan. Vă asigur însă că nu va fi nici un fel de bătălie pentru putere în cadrul lotului, Semeghin şi Negru fiind doi băieţi inteligenţi şi dedicaţi, care nu se cramponează de o asemenea funcţie. Nu cred că este cazul ca eu să mă implic în mod direct în această problemă, cred că normal este ca jucătorii să-şi aleagă singuri liderul din vestiar”, a precizat Bogdan Tudoreanu.