Chiar dacă Bucovina Rădăuţi a încheiat anul 2013 pe ultimul loc în ierarhia Seriei I a Ligii a III-a, managerul Manuel Costache este optimist în privinţa şanselor de salvare de la retrogradare. „Să nu uităm că am abordat sezonul actual cu echipă mult schimbată, cu o medie de vârstă foarte scăzută. Chiar şi aşa, formaţia noastră a arătat destule lucruri bune, însă am avut parte de mult ghinion în momentele importante ale partidelor. A fost poate o compensare cu ceea ce s-a întâmplat în campionatul trecut, când norocul ne-a surâs în multe ocazii”, a declarat conducătorul Bucovinei.
Manuel Costache afirmă că în cazul în care nu se va putea produce pe teren, salvarea ar putea veni la finalul campionatului, din partea Federaţiei Române de Fotbal. „După semnalele pe care le-am primit la ultima Adunare Generală, în mod sigur se va modifica din nou sistemul competiţional. S-a ajuns la concluzia că sistemul cu play-off şi play-out a fost introdus în pripă, are multe scăpări şi nu este viabil. Ţinând cont că Liga a III-a a fost dintotdeauna rezervorul fotbalului românesc, este posibil să se mărească la 16 numărul de echipe din fiecare serie, situaţie în care n-ar mai retrograda nimeni”, a precizat oficialul rădăuţean.