Antrenorul Bogdan Tudoreanu a anunţat că reunirea lotului Rapidului nu se va mai produce pe data de 15 ianuarie, aşa cum se stabilise iniţial. „Probabil vom începe antrenamentele pe data de 20 ianuarie, sper să găsim resurse financiare ca să putem relua pregătirea la începutul săptămânii viitoare. Deocamdată, nu se pune problema să intrăm în criză de timp, pentru că startul sezonului oficial de primăvară va avea loc abia pe 1 martie”, a declarat Tudoreanu.
La rândul său, preşedintele executiv Dumitru Moldovan dă asigurări că gruparea suceveană va continua să existe în ciuda tuturor greutăţilor cu care se confruntă în acest moment. „Sunt sigur că, la fel ca în alte ocazii, Primăria nu va lăsa fotbalul să moară la Suceava. Avem promisiuni că vom fi sprijiniţi în continuare şi e normal ca suportul financiar să fie condiţionat de rezultatele pe care le obţinem”, a precizat conducătorul Rapidului.