La o şuetă despre fotbal, carieră şi viaţa în China cu Lucian Goian

Ajuns la 30 de ani, Lucian Goian se poate considera un om împlinit. În plan personal, alcătuieşte un triunghi familial perfect împreună cu soţia sa Anda şi cu fiul său Luca, iar din punct de vedere sportiv, după 8 ani de prezenţă neîncetată pe prima scenă a fotbalului românesc, a ajuns să evolueze pe bani buni, în China. Numai că trecutul sportiv al celui mai mic dintre fraţii Goian nu a fost presărat doar cu lapte şi miere. „M-am înscris la fotbal după ce am citit un anunţ într-un ziar. Omul care mi-a călăuzit primii paşi în fotbal a fost Ilie Gafencu, un antrenor pe care-l stimez în mod deosebit. I-a plăcut din prima de mine, aşa încât, chiar dacă mai greşeam uneori, nu l-am auzit niciodată să mă certe sau să-mi vorbească urât. Din păcate, condiţiile de pregătire de atunci erau dintre cele mai rele. Nu avem nici măcar un vestiar şi ne schimbam pe gardul care împrejmuia terenul de la institut. Beneficiam doar de o minge, a unui coleg de echipă, aşa că atunci când se întâmpla ca acesta să lipsească de la antrenamente, eram nevoiţi să facem doar alegări”, a declarat fostul internaţional de tineret.

La 15 ani, Lucian a jucat primul şi singurul meci oficial în echipă cu fraţii săi

În perioada junioratului, Lucian a mai lucrat şi sub comanda antrenorilor Victor Găluşcă, Cornel Dârman şi Aurel Constantin, ajungând ca, datorită calităţilor sale indiscutabile, să fie promovat la echipa de tineret a Forestei la o vârstă fragedă, doar 15 ani. „Nu pot să uit meciul meu de debut, în deplasare, cu Olimpia Satu Mare, pentru că atunci am jucat pentru prima şi ultima dată într-un meci oficial alături fraţii mei. Gigi, pe atunci, în anul 1998, făcea parte constant din lotul al echipei mari, iar Dorin era titular incontestabil la tineret. Ţin minte că am fost introdus pe parcurs, emoţiile erau mari, dar a fost ceva extraordinar să-i simt lângă mine în teren pe Gigi şi Dorin”, rememorează Lucian.

Debutul la seniori a avut loc tot în tricoul Forestei, în 2001, într-o perioadă în care zilele de glorie ale grupării patronate de Eugen Huţu apuseseră. Echipa se zbătea în anonimatul eşalonului secund, întâmpinând mari neajunsuri. „Aveam echipă tânără, de perspectivă, cu Berezoschi, Apetri, Sevaciuc sau Butnaru printre titulari. Viaţa la club devenise însă un chin. Nu exista apă caldă, căldură, iar înainte de meciuri ni se aducea pâine şi un baton de salam ca să mâncăm. Spre sfârşitul lui 2002 adunasem deja 9 luni de când nu am mai fost plătiţi. După ce cu o jumătate an înainte refuzase o ofertă de la Farul Constanţa, care m-a dorit la pachet cu Cristi Şchiopu, Eugen Huţu şi-a dat seama că a ajuns într-o situaţie fără ieşire, aşa că mi-a dat drumul la FC Oneşti, echipa pregătită pe atunci de Petre Grigoraş fiind în lupta pentru promovarea în Liga I”, îşi aminteşte Lucian.

L-au vrut Steaua şi Rapid, dar a ajuns la Dinamo

Suceveanul ajuns între timp la vârsta de 20 de ani n-a zăbovit însă decât un sezon şi jumătate în oraşul în care s-a născut Nadia Comăneci, pentru că în 2004 a fost adus de Gheorghe Ştefan să-l înlocuiască la Ceahlăul tocmai pe fratele său Dorin, care ajunsese între timp la FCM Bacău, în curtea lui Dumitru Sechelariu.

„Am făcut un campionat bun în tricoul Ceahlăului. Am dat gol chiar la debut, pe terenul Astrei, izbutind să înscriu apoi şi în poarta Stelei. Din păcate la finalul sezonul echipa a retrogradat”. Pentru Lucian însă n-avea să fie un capăt de ţară, pentru că evoluţiile sale constant bune, precum şi desele convocări la echipa naţională de tineret au atras atenţia celor trei mari granzi ai României din acea perioadă, Steaua, Dinamo şi Rapid. 

„Iniţial, trebuia să semnez cu Steaua. Mă înţelesesem verbal cu nea Gigi, dar am aflat ulterior că nu m-a vrut antrenorul Victor Piţurcă. Acesta a motivat că-i avea deja pe Rădoi, Curt şi Mutică în centrul apărării şi nu avea rost să mă aducă ca să stau pe bancă. Apoi a intrat pe fir Rapidul. Am ajuns la un acord cu George Copos şi Dinu Gheorghe, dar a apărut un scurtcircuit între cele două cluburi chiar înainte să plec în cantonament cu echipa de sub Podul Grant. După care, într-o zi m-a sunat Gheorghe Ştefan şi mi-a zis să mă pregătesc că mergem să semnăm cu Dinamo”.

Meciurile cu Manchester United şi Everton în topul amintirilor

Pentru Lucian a fost un pas uriaş în carieră. Ajungea la formaţia care tocmai cucerise eventul în România, însă lupta pentru titularizare avea să fie crâncenă, în condiţiile în care Dinamo avea în lot la acea oră încă 6 fundaşi centrali, printre ei nume cunoscute ca Ciobotariu, Alistar, Burcă, Iordache sau I. Badea.

„Mi-a fost greu să mă impun la început, însă mă leagă numai amintiri frumoase de perioada petrecută la Dinamo. Am devenit campion al României, am câştigat Cupa şi am avut şansa să evoluez în cupele europene. Nu pot să uit nici acum meciul de debut, împotriva „diavolilor roşii” de la Manchester United, pe stadionul Naţional, în faţa a 60.000 de suporteri. Un loc aparte în inima mea are şi victoria cu 5-1 repurtată în faţa celor de la Everton, din Cupa UEFA”, a relatat Goian cel mic.

Medicul lui Totti i-a salvat cariera

Anul 2010 a început perfect pentru suceveanul nostru. Îşi câştigase locul de titular la Dinamo, juca constant bine, traversând cea mai bună perioadă din cariera sa de fotbalist. A venit însă meciul din Cupa României cu CFR Cluj. Lucian a deschis scorul pentru „câinii roşii”, însă bucuria acestuia n-a fost de lungă durată.

„Am fost accidentat la genunchi, la o fază banală, de către coechipierul meu Dolha. Iniţial, am crezut că nu-i nimic grav, dar verdictul medicilor a căzut crunt: ruptură a ligamentelor încrucişate. Am crezut că pică cerul pe mine, m-a podidit plânsul, deja mă vedeam stând 8-9 luni în tribună”, parcă retrăieşte şi acum acele clipe groaznice Goian.

Norocul lui Lucian s-a numit însă Victor Becali. Acesta a apelat la starul Romei, Francesco Totti, pentru a-l introduce pe Goe la celebrul medic italian Mariani, un chirurg prin mâna căruia au trecut fotbalişti de legendă precum Mexes, Cassano, Cafu sau Miccoli. „Operaţia a decurs bine, după care vreme de două luni şi jumătate am continuat recuperarea la Roma, cu fizioterapeutul personal al lui Francesco Totti şi el un adevărat profesionist. Nici acum nu-mi vine să cred că am revenit pe teren într-un meci oficial la doar 3 luni şi 10 zile de la operaţie, în condiţiile în care, după o asemenea leziune se stă minim 6 luni. În perioada petrecută la Roma un sprijin important am avut în Bogdan Lobonţ. A venit şi mi-a adus mâncare la spital şi în ziua de Paşte, mi-a făcut chiar şi injecţii când a fost nevoie”.

Transferul la Astra, un pas înainte

Recuperat total după această accidentare horror, Goian a decis că a venit timpul să facă o schimbare în cariera sa, aşa că a acceptat oferta venită de la Astra Ploieşti, o formaţie fără o tradiţie deosebită, dar aflată pe un trend ascendent. Alegerea s-a dovedit a fi una inspirată, Lucian s-a impus rapid în echipă, fiind investit în scurt timp cu banderola de căpitan. „Preşedintele Petru Buduru a fost cel care a insistat pentru acest transfer. Abia mă acomodasem la Ploieşti, când am auzit că sunt dorit de o echipă din China. Oficialii grupării Tianjin Teda veniseră să-l vadă la un meci cu Dinamo pe coechiperul meu, japonezul Seto, însă după joc au prezentat o ofertă concretă pentru mine. Am tot ezitat să dau răspunsul vreme de două săptămâni, pentru că fiul meu Luca abia se născuse şi nu părea mometul să plec la capătul lumii. Chinezii au tot insistat, iar după ce m-am sfătuit cu fraţii mei am hotărât să accept propunerea lor, mai ales că mi-au îndeplinit toate cerinţele”.

Erou de Beijing

Aşa a început, în 2012, experienţa asiatică pentru Lucian Goian. Debutul a fost unul de gală, în meciul pentru Supercupa Chinei, împotriva celei mai puternice echipe de acolo, Guangzhou Evergrande. Chiar dacă a pierdut trofeul, Goian a avut şansa să joace în primul an petrecut în China împotriva unor fotbalişti de superclasă precum Anelka, Drogba, Keita, Yakubu sau Conca. „Cele mai multe bătăi de cap mi-a dat Yakubu, fostul atacant al celor de la Middlesborough şi de la Everton, care este o adevărată forţă a naturii. Un duel poate mai interesant a fost însă acela cu românul Cristian Dănălache, care a reuşit să iasă golgheterul campionatului în China după un sezon de vis la Jiangsu Sainty. În afară de Dănălache, am mai ţinut legătura cu ex-stelistul Brandan, legitimat la Liaoning Whowin”.

La începutul acestui an, după încheierea contractului cu Tianjin Teda, Lucian a primit o nouă ofertă, la fel de avantajoasă, de la o grupare din capitala Chinei, Beijing Baxy, care evoluează în liga a II-a. După un campionat în care a marcat 6 goluri din postura de fundaş central, Goe a fost votat de antrenori, coechipieri, ziarişti şi suporteri drept cel mai bun fotbalist de la Baxy în anul 2013.

„Ce pot să zic, îmi prieşte aici. Am intrat în inima suporterilor rapid, după ce în derby-ul Beijing-ului am obţinut un penalty, l-am transformat şi apoi am marcat golul victoriei în urma unei acţiuni personale. Cel mai bun prieten al meu de la echipă este australianul Ryan Griffiths, fost jucător la Rapid Bucureşti în perioada 2006-2009”, a dezvăluit Lucian.

Mai rămâne în China cel puţin un an

Acomodarea la viaţa din Extremul Orient n-a fost însă uşoară pentru familia Goian. „Primul an a fost mai greu, pentru că în Teda erau foarte puţini europeni şi rar găseai pe cineva care să ştie limba engleză. Nefiind mulţi străini în zonă, Luca al nostru, blond şi ochi albaştri, era ca un OZN pentru ei, care, în paranteză fie spus, sunt nişte oameni foarte cumsecade. Practic, Google Translate a fost cel mai bun prieten al nostru. La Beijing însă, lucrurile stau cu totul altfel. E un oraş cosmopolit, modern, în care nu îţi lipseşte absolut nimic”.

Acestea sunt, pe scurt, din reperele din prodigioasa carieră a lui Lucian Goian, care n-are însă de gând să se oprească aici. „Mai am un an de contract cu Beijing Baxy şi vreau să mai stau pe acolo cât timp mă mai ţin puterile. Fiul şi soţia mea sunt alături de mine şi îmi dau puterea să continui, chiar dacă ne trăim viaţa la 10.000 de kilometri de casă. Să ştiţi că viaţa de familie m-a maturizat mult, e altceva când ai un copil de întreţinut”, s-a confesat Lucian.

Goian: „La Suceava fotbaliştii nu sunt apreciaţi aşa cum ar trebui”

Nu puteam să mă despart de Lucian fără a atinge şi un subiect delicat, precum situaţia actuală a fotbalului sucevean. „Regret că fotbalul sucevean trece printr-o perioadă nefastă care pare să nu se mai încheie. Mi-ar plăcea ca, de ce nu, peste câţiva ani să mă retrag din fotbal acasă, pe Areni, jucând cu fratele meu Dorin în echipă. Mi-e dor să văd stadionul din nou plin, e păcat că suporterii suceveni nu mai au şansa să aibă o echipă de Liga I. Şi încă ceva. În China, am observat că foştii jucători sunt păstraţi în club şi sunt în continuare foarte respectaţi. La Suceava, din păcate nu este aşa. Nu sunt apreciaţi aşa cum ar trebui, în condiţiile în care nici n-am avut foarte mulţi fotbalişti de mare calitate. Ar trebui ajutaţi şi integraţi, pentru că mulţi dintre ei au ajuns în situaţii foarte grele”, a încheiat Lucian Goian.