Nu mai puţin de cinci tenismeni veterani suceveni, Florin Popovici Dumbravă, Alex Năstasă, Alin Opincaru, Cătălin Buzdugă şi Cornel Parasca, au participat zilele trecute, la Piatra Neamţ, la turneul dotat cu Cupa Adridan, o competiţie care face parte din circuitul Tenis Partener.
Concursul s-a disputat pe suprafaţă sintetică, într-un balon de aer cald şi s-a bucurat de participarea a aproximativ 40 de tenismeni din zona Moldovei. Pentru o triere cât mai echilibrată a concurenţilor, organizatorii au structurat turneul pe patru niveluri de valoare, de la începători (nivelul 5), până la avansaţi (nivelul 8). Dintre suceveni, cea mai bună comportare a avut-o Florin Popovici Dumbravă, care s-a impus în întrecerea de la nivelul 8 după ce a dispus în finală de un alt sucevean, Alex Năstasă. Florin Popovici Dumbravă a încheiat astfel anul în forţă, confirmând forma bună pe care a traversat-o în acest sezon, când a ajuns constant în fazele superioare ale competiţiilor la care a participat.